In comparatie cu semenii de la oras, copiii de la tara sunt mai munciti si mai nevoiasi. La tara, Madalin isi face temele pe un scaunel. Alexandra navigheaza pe internet. Amandoi sunt elevi la scoala din comuna Tismana. Andrei este „copil de asfalt” in Bucuresti.

La prima vedere, Madalin Izdruga (12 ani) pare sfios ca o fata mare. Fiind singurul barbat din casa roboteste prin gospodarie si cand pleaca si cand vine de la scoala. Oricat de mic, ajutorul sau prinde bine familiei cu multe neajunsuri.

De cealalta parte, Alexandra Drumen (14 ani) nu are grijile vietii de zi cu zi. Calculatorul si internetul ii ocupa aproape toata activitatea extrascolara. Cu rezultate foarte bune, aceasta a luat an de an premiul I. Spre deosebire de ei, Andrei Deaconu(10 ani si jumatate) isi petrece copilaria intr-o camera de bloc.
In general, la tara, viata si activitatea oamenilor nu este masurata in ore, ci mai degraba in alternanta noapte-zi sau in succesiunea anotimpurilor.

Diminetile unui copil cuminte

Ramas ca strajer si „barbat in casa” dupa plecarea tatalui la munca in Spania, Madalin se trezeste dimineata in functie de anotimp. Acum, iarna fiind, mai leneveste in pat, dar tot se scoala la vremea cand cocosii incep a face larma pe ulucile putrezite ale gardurilor. Prima lui grija este sa aduca apa si sa dea de mancare la oratanii. De vaca si de purcel se ocupa mama si bunica (Croitoru Polina) de 70 de ani. Intre doua drumuri facute o ajuta si pe sora mai mica (9 ani) sa se imbrace si sa-si faca ghiozdanul.

Cei ce locuiesc in casuta saracacioasa nu au niciun venit, singurii bani fiind acei rari 100 de euro pe care tatal pribeag ii trimite atunci cand isi aduce aminte: „In loc sa vina acasa si sa munceasca, umbla creanga prin strainataturi. A uitat ca are copii acasa care n-au ce manca. A uitat ca asta (si arata spre Madalin) umbla cu hainele ponosite 2-3 ani pana ii raman mici”, se plange obidita bunica.

Baiatul ridica trist din umeri, isi lasa privirea spre ghetutele strambe, strange din buze, iar fata alba i se umbreste de ganduri doar de el stiute. Se indreapta spre prispa, isi ia ghiozdanul, spune un „Saru’ mana” stins si se incumeta sa iasa pe poarta.Cu fiecare pas facut, casa ramane in urma, nu ca un camin al armoniei familiale, al veseliei si al bunastarii, ci ca o Golgota zilnic urcata sub crucea neajunsurilor si neimplinirilor.

Drumul spre scoala

Sub pasii marunti, noroiul aproape ca ii inghite ghetutele. Abia asteapta sa cada zapada din belsug, sa-i scartaie sub pasi si sa-i fie partie de sanius! Asta e bucuria lui de iarna, asa cum vara bate mingea pe tapsan sau merge la scalda, la apa racoroasa a Tismanei.

Nu a fost niciodata in tabere sau in excursii, singurele lui iesiri fiind pana la Tg. Jiu sau Rovinari, la bunicii din partea tatalui. Marea stie cum arata doar din carti postale, lectiile de geografie sau de la Tv! Are un televizor acasa, insa prinde numai TVR 1. Drumul pana la scoala este cam de un kilometru si jumatate.

Nu ar fi greoi, chiar daca zapada i-ar veni pana la brau. Ajunge la ore pe la 8 fara ceva, inainte sa se sune de intrare. Profesorii care predau la clasa lui spun ca este un elev de mijloc, insa tare cuminte si ascultator: „Cel mai mult imi place Limba si Literatura Romana. Povestile lui Creanga le stiu mai bine fiindca domnul profesor Jerca stie sa ne faca sa radem mai mult la ele. Si mie mi s-au intamplat multe din ce i s-au intamplat lui Nica”. Vara, dupa ore, Madalin mai ramane in curtea scolii un ceas-doua sa bata mingea cu baietii.

Dupa-amiezi trudite

Iarna, cand vine de la scoala, baiatul isi lasa ghiozdanul pe prispa, se schimba repede de haine si da fuga in curte sa sparga lemne. Doar asa sobele vor fi incalzite peste noapte. Asezata in panta, casuta are o prispa patrata si doua camere mici, din care numai una este locuita. Trei paturi, velinte, carpete pe pereti, o soba, o masuta si un scaunel pe care Madalin isi face temele. Asta este mobila incaperii.

De afara, copilul aduce un brat de lemne. Doua mate i se impleticesc printre picioare, miorlaindu-l. Vara lemnele in soba, se aseaza pe un scaunel, iar pe un altul isi deschide manualul de istorie. Dintre pagini, fostii voievozi il privesc solemn si incruntat. Se apuca si bolboroseste incet. Isi noteaza ceva, cu creionul, pe un caiet si da pagina. Noaptea incepe sa ingroape camera in intuneric. Inca bolborosind, Madalin se ridica si aprinde un bec chior. La urma urmei s-au citit carti si la lumina felinarului, vorba lui Noica.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.