Romanul de debut al Ceciliei Stefanescu, "Legaturi bolnavicioase", a fost un succes "macar" pentru faptul ca a fost tradus si publicat in Franta, iar ecranizarea lui a avut priza la public pe marile ecrane din 20 de tari. Ajunsa la cea de-a doua carte, intitulata "Intrarea soarelui" si lansata de curand, Cecilia Stefanescu, detinatoare de licenta in Litere si master in Teoria Literaturii si Literatura Comparata, considera ca abia acum se afla in fata adevaratului sau examen, ca scriitor.

Reporter:
Prin ce difera al doilea roman al dumneavoastra de "Legaturi bolnavicioase"?

Cecilia Stefanescu:
E o alta varsta a mea, si ca om, si ca autor, si are alte reguli. Daca prima carte era fragmentara, construita din bucatele, cea de-a doua este o naratiune articulata, care merge pe doua planuri temporale. Am incercat o schimbare de stil si de abordare fata de primul roman. Dar cititorii au de parcurs, in ultima carte, aceeasi poveste, urmarita din copilaria personajelor si pana la varsta maturitatii lor, 33 de ani.

R.: Care este si varsta dumneavoastra...

C.S.: Da, dar si o varsta simbolica, in general. Potrivirea cu varsta mea reala a fost o simpla coincidenta.

R.:
Ce fel de roman ati "proiectat" de data asta?

C.S.: O poveste de dragoste. Am incercat sa pun problema fundamentului filosofic al acestui sentiment in vremea noastra. Mi-am pus doua intrebari: ce inseamna dragostea acum si cum putem scrie despre ea? Mi-a placut o remarca a lui Denis de Rougemont, care scrie, despre romanul "Tristan si Isolda", ca "literatura occidentala moderna incepe cu acest roman despre minciuna, adulter si inselatorie". Nu sta scris pe nicaieri ca, dupa ce cavalerul pleaca la razboi, sotia primeste mesajele de afectiune ale trubadurilor si ca toate aceste legaturi, de fapt, se consuma. Tot ce s-a construit ulterior porneste de la demolarea unui mit, cel al puritatii. Ar trebui sa reevaluam conceptele de "pur/impur". Nu ar trebui sa functionam in mod conflictual, sa ne mai straduim sa demolam tabuuri, cand ele au fost de multa vreme demolate. De aici mi-a venit ideea celei de-a doua carti. In plus, am ajuns la o varsta considerata, in mod conventional, de granita, cand stam "calare" pe doua decenii. Personajele mele stau calare pe doua lumi, vor descoperi cititorii pe care...Oamenii de varsta noastra au experienta minciunii, a dedublarii, se stie ca am trait o perioada in care trebuia sa vorbesti voalat pentru a supravietui. M-a urmarit acest limbaj dublu, aceasta dedublare.

R.:
Cat timp v-a luat sa scrieti fiecare dintre cele doua romane? Ce importanta acordati diferentelor, daca exista?

C.S: Primul roman a fost scris intr-un an, la al doilea am lucrat vreme de cinci ani. Pentru orice scriitor, a doua carte este examenul adevarat. La prima nu ai prea clar constiinta lucrului facut, iei aceasta experienta ca pe o aventura. Nu stii ce efect va produce cartea ta. Apoi, fiind debutant, toata lumea te priveste cu ingaduinta, macar o vreme. Toate cartile de debut au atat greseli majore, cat si varfuri sclipitoare.

R.: Ce "minusuri" considerati ca a avut romanul de debut, din perspectiva autorului de-acum?
C.S.: Sunt, mai ales, greseli de constructie.

Citeste si:

R.: Cum se sunt structurate cartile dumneavoastra si cat timp va ia sa le scrieti?

C.S.: Pentru orice carte iti trebuie o perioada de documentare, apoi de asezare. Eu scriu greu, maximum doua pagini pe zi, dar ma asez in fiecare zi in fata calculatorului. Scriu dimineata, nu serile. Nu am putut niciodata sa scriu dupa ce am baut un pahar de vin. Sunt mai degraba un scriitor cerebral. Daca veti da povestea cartii mele lui Mircea Cartarescu, va poate face un roman de 1000 de pagini. Nu sunt o scriitoare narativa, anvergura mea, ca un cuvant mare, sta in stil. Ma intereseaza felul in care cuvintele fac realitatea. Apoi, ma deranjeaza faptul ca literatura noastra este mai degraba frigida. Am vrut sa trezesc emotii in cititorul obisnuit. Pentru cititorul mai antrenat cu literatura, vreau sa-i pun aceasta problema a iubirii din punct de vedere filosofic: modul in care ne raportam la obiectul adoratiei noastre. Este, ca si in cazul religiei, ceva absurd, irational, de dincolo de noi. Apoi, a doua problema: un sentiment rezista timpului? Am vrut sa risc intotdeauna cu cartile mele, sa merg pe o linie subtire. Literatura este, in fond, o evadare, e doar un lucru frumos, pe care nu trebuie sa il judeci. Pe toti ne seduce povestea din "Lolita" lui Nabokov. Daca, insa, acelasi lucru s-ar intampla in realitate, ne-am scandaliza, am da sanctiuni.

R.: Atunci, povestea personajelor din carte nu este verosimila?

C.S.: Nu este verosimila in realitate; eu, una, nu stiu de niciun caz in care o poveste de dragoste, inceputa in copilaria cruda, sa continue pana la maturitate.

R.:
Este in plan, si pentru aceasta carte, o ecranizare?

C.S.: Desi este mult mai ofertanta din punct de vedere cinematografic, nu stiu daca as repeta eu experienta scrierii scenariului. Mi se pare foarte greu, ca autor, sa-ti rescrii povestea. E pusa intr-un anumit tip de limbaj, ai reflectat asupra ei, in regulile acelui limbaj. Un autor e prea "cazut" in acea poveste ca sa o rescrie el, cred ca e mai bine sa lase pe altcineva sa faca acest lucru.