Intemeietorul statului dac, Burebista, este prezentat, intr-un documentar difuzat de postul TV History, ca fiind slujitor si om de incredere al regelui Decebal, desi, potrivit datelor istorice, cei doi au trait la peste 130 de ani distanta unul de celalalt.

Intemeietorul statului dac, Burebista, este prezentat, intr-un documentar difuzat de postul TV History, ca fiind slujitor si om de incredere al regelui Decebal, desi, potrivit datelor istorice, cei doi au trait la peste 130 de ani distanta unul de celalalt. Intemeietorul statului dac, Burebista, este prezentat, intr-un documentar difuzat de postul TV History, ca fiind slujitor si om de incredere al regelui Decebal, desi, potrivit datelor istorice, cei doi au trait la peste 130 de ani distanta unul de celalalt.

Istoricii si lucrarile de specialitate plaseaza moartea lui Burebista in anul 44 i.e.n., in timp ce urmasul sau Decebal a devenit rege in anul 87 e.n., adica 131 de ani mai tarziu.

Documentarul "Viata si moartea la Roma", produs in 2005, ni-l prezinta pe intemeietorului statului dac in postura de contemporan al lui Decebal. Mai mult, personajul din documentar cu numele Burebista apare ca slujitor al conducatorului dacilor in cele doua razboaie contra Imperiului Roman, purtate in anii 101-102 si 105-106 e.n.

Difuzat in mai multe randuri de postul History, documentarul a starnit nedumerirea si chiar indignarea telespectatorilor avizati. Unii dintre ei s-au adresat postului de televiziune, in timp ce altii si-au spus punctul de vedere pe internet.

"Este posibil ca unii producatori sa prezinte puncte de vedere neavizate sau mai putin documentate, pentru a face documentarele mai comerciale. Am primit sesizari de la telespectatori, referitoare la corectitudinea informatiilor prezentate, insa nu putem impiedica difuzarea documentarului. Acesta va mai fi difuzat", a precizat, pentru NewsIn, reprezentantul Viasat Romania (din care face parte History), Cristina Calinoiu.

Punctul de vedere al specialistilor este lipsit de echivoc. "Informatia despre Burebista si Decebal contemporani este o aberatie. Pacat ca nu se apeleaza la surse de informare credibile, surse libere, chiar si de pe internet", spune istoricul Stejarel Olaru.

Pe internet, telespectatorii sunt la fel de transanti. "Au facut o eroare majora atunci cand l-au transformat pe Burebista, din intemeietorul Daciei, in slujitorul de incredere a lui Decebal. Se pare ca nu este singura, dupa cum vad aici. Asta demonstreaza ca nu tot ce apare in filme documentare este 100% adevarat", se mentioneaza pe blogul unui telespectator care a vazut documentarul "Viata si moartea la Roma".

Potrivit celui mai complet dictionar de film online, International Movie Data Base (IMDb), unul dintre consultantii care isi spun punctul de vedere in documentar este britanicul Brian J. Ford. Conform datelor sale de referinta, acesta a realizat cercetari legate de microbiologie si a mai aparut in documentare despre Al II-lea Razboi Mondial si despre controversatul Cod al lui Da Vinci.

O ultima neconcordanta legata de "Viata si moartea la Roma" este legata de tara care a produs documentarul. IMDb indica faptul ca aceasta este Marea Britanie, unde a fost produs de Shine Television, in timp ce, pe site-ul Viasat, filmul este prezentat ca fiind realizat de SUA.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.