Programul de guvernare al PD-L si PSD in perioada 2009-2012 prevede cresterea alocatiei de stat pentru copii la cel putin 200 lei.

Alocatia pentru cresterea copilului este de 40 lei in prezent si urmeaza sa fie majorata la 42 lei, din ianuarie 2009, informeaza NewsIn. Reprezentantii Ministerului Muncii sustin ca din luna ianuarie a anului viitor vor beneficia de acest drept si tinerii de peste 18 ani ce urmeaza cursuri de invatamant liceal si profesional.

Reprezentantii partidelor care au lucrat la elaborarea masurilor ce prevad protectia copilului si a politicilor privind sustinerea familiilor tinere si egalitatea de sanse sustin necesitatea acordarii de gratuitati in accesul la educatia primara a copiilor din familiile sarace, mai ales din mediul rural si din cadrul etniei rome, pentru uniforme, rechizite si transport.

Programul de guvernare mai prevede reducerea numarului de copii aflati in institutii publice sau private prin reintegrarea lor in familia naturala, precum si sprijinirea familiei extinse ca alternativa si dezvoltarea retelei de servicii profesionalizate de ingrijire a copiilor la domiciliu.

In ce priveste asigurarea egalitatii de sanse intre barbati si femei, expertii din coalitia guvernamentala propun aplicarea de politici favorabile femeilor, pentru a le asigura conditii corespunzatoare in vederea adaptarii la schimbarile imediate si viitoare de pe piata muncii. Programul nu prevede insa care vor fi masurile de stimulare a agentilor economici pentru a promova angajarea femeilor disponibilizate din unitatile economice ce-si vor restrange activitatea in 2009.

Noul guvern isi propune, de asemenea, sa elimine discriminarile la care sunt supuse unele femei pe piata muncii, in viata social-economica, culturala si politica, prin introducerea unei reprezentari minimale a femeilor in Parlament si in primele doua linii ierarhice ale guvernului. Aceasta masura, insa, ar urma sa intre in vigoare abia din 2012, cand va incepe urmatorul ciclu electoral.

Documentul mai prevede infiintarea de noi adaposturi pentru victimele violentei in familie si de centre de asistenta destinate agresorilor familiali, precum si transformarea unitatilor medico-sociale in centre pentru ingrijirea de lunga durata a persoanelor varstnice dependente.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.