Acum, copiii au crescut si au dat piept cu realitatea. Cei mai multi nu sunt incantati de ea. Unii isi discuta nostalgia cu prietenii, altii fac filme sau site-uri despre trecut. In 2008 ei isi revendica lumea creata in copilarie.

Alex Stanescu s-a nascut in ’82. pana la 8 ani, primea cateva minute de desene animate pe zi. Democratia i-a adus in dar o jumatate de ora in plus. Copilaria lui era o prelungire a acelei jumatati de ora. Peste ani, dupa ce a terminat Facultatea de Film, i-a dedicat un documentar.
Cristian Vasile s-a nascut in ’80. A copilarit in Bucuresti si a fost marcat de lucruri care acum dispar de la an la an. si-a dat seama ca nu vrea sa piarda si amintirea lor. Asa ca a creat un loc in care sa le pastreze: blogul www.latrecut.ro. Treptat, "cufarul" lui de amintiri a ajuns sa fie vizitat si imbogatit de zeci de mii de oameni. Ei sunt generatia desenelor animate.

Citeste si:

Genericul de la "Saber Rider" aduce lacrimi in ochii unor tineri care s-au jucat in copilarie de-a serifii galactici. Asta s-a vazut la Institutul Cultural Roman, unde a fost cea mai recenta proiectie a documentarului "Generatia desenelor animate". Filmul nu e o colectie de secvente animate. Alex Stanescu discuta atat cu membri ai generatiei sale, cat si cu vocile din spatele desenelor animate: Viorica Bucur, Irina Nistor, Mihai Cabel si Geta Chira. si, cu toate ca se raporteaza mereu la trecut, incearca sa afle care este acum generatia desenelor animate.
"Ideea legata de desenele animate mi-a venit cand am intrebat un coleg de serviciu: «Tu iti mai amintesti de Aventurierii Spatiului?». Isi amintea si am inceput sa vorbim despre serialul asta de animatie din anii ’90, difuzat la TVR la ora 7 seara. si am gasit un teren comun unde ne intalneam. Am vrut sa identific in filmul asta care era acea zona comuna si ce-a ramas din ea acum, dupa ce s-a epuizat povestea", spune Stanescu.

Cristian a avut o alta motivatie pentru blogul sau: "A fost o incercare de a pastra intr-un loc, intr-o «capsula a timpului», niste lucruri care simteam ca dispar de la an la an, niste lucruri care ne marcasera copilaria. Inclusiv chestii banale de genul sifoanelor cu plasa. La cate de-alea am carat la viata mea aveam semne la degete, imi ramasesera intiparite intr-un fel si parca nu voiam sa scap de ele".