Chiar si pe timp de criza, miliardarii autohtoni nu se tem sa cheltuiasca zeci de mii de euro pe obiecte de lux pentru a epata. Organizatorii de targuri de lux din intreaga lume au sfidat criza financiara si n-au renuntat nici anul acesta la evenimentele deja consacrate.

Ceea ce se dorea a fi replica fidela a targurilor internationale din renumita serie „Millionaire Fair“, evenimentul organizat de Romexpo si Eurexpo, „Luxury Show“, este mai degraba un eveniment monden.
Si asta, in special prin modul in care este promovat, sustine directorul grupului de consultanta CPP Management, Oliver Petcu.

Pentru ca, afirma el, cu cateva exceptii, brandurile de lux internationale s-au sfiit sa participe, iar asta nu din cauza crizei financiare.

Masina cu sofer in dotare

Cu toate ca estimarile referitoare la industria luxului din Romania arata ca va urma un trend descendent care se va resimti mai puternic anul viitor, bogatii autohtoni nu s-au temut sa cheltuiasca zeci de mii de euro pe produsele expuse la „Luxury Show“.

Masini care au in „dotari“ sofer, mini-piscine SPA de exterior, noile modele de telefoane mobile marca Vertu, un iaht ca al lui James Bond, dar si mobila din radacini exotice acoperita cu foita de aur sunt obiectele care au avut cel mai mare succes printre miliardarii romani.

A doua mare tara din Europa de Est, Romania este una dintre cele mai atractive piete pentru brandurile de lux internationale.

Si asta pentru ca, la fel ca si in Ucraina, Rusia, Serbia, Croatia si Bulgaria, cresterea pe acest segment este alimentata si de o puternica componenta de snobism, sustine CPP Management. Iar romanii, ca si vecinii ucrainieni, investesc mult in produsele de firma.

Astfel, nu este de mirare ca la editia din acest an a „Luxury Show“ s-au vandut noua telefoane marca Vertu, din colectiile Signature si Ascent TI Ferrari, al caror pret ajunge si la 26.000 de euro.

Nici noul Maserati Quattroporte nu a ramas neobservat. Un roman a scos din buzunar 142.000 de euro si si-a achizitionat un astfel de autoturism venit la pachet cu sofer pentru sase luni.

„Promotiile“ au insotit si modelele Maserati Granturismo si Granturismo S. La cumpararea unei astfel de masini primeai cadou un ceas Audemars Piguet sau un set de genti de calatorie marca Salvatore Ferragamo, al carui pret de retail se ridica la aproape 6.500 de euro.

Bogatii romani par a fi interesati de tot ce le poate aduce relaxare pe vreme de criza. Astfel ca la „Luxury Show“ au fost vandute patru mini-piscine SPA de exterior al caror pret ajunge la 30.000 de euro, dar si fotolii de masaj Keyton si Sanyo.

Desi piata imobiliara de lux din Romania este in scadere, iar preturile locuintelor de top au scazut chiar si cu 50%, dupa cum sustin consultantii companiei EuroMetropola, decoratiunile interioare au facut ceva valva printre romanii veniti la targul de lux.

Nu mai putin de 15 seminee unicat vor impodobi locuintele romanilor cu dare de mana, au anuntat organizatorii evenimentului.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.