In sedinta din data de 10 decembrie 2008, Curtea Constitutionala a solutionat sesizarile asupra neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sesizari formulate de un numar de 55 de deputati, respectiv 63 de deputati. Cu majoritate de voturi, Curtea a decis ca legea este constitutionala, se arata in comunicatul Biroului de presa al CCR, informeaza NewsIn.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica presedintelui Romaniei, in vederea promulgarii legii.

PD-L si PNL au contestat, in octombrie, la Curtea Constitutionala a Romaniei modificarea legii caselor nationalizate. "PD-L a sesizat astazi (13 octombrie - n.r) Curtea Constitutionala cu privire la legea caselor nationalizate. Este o lege care realizeaza o noua nationalizare, este contrara textului Constitutiei, principiilor fundamentale ale statului de drept si contrara pozitiei PD-L ca partid de centru-dreapta. Proprietatea e garantata de lege. Este interzisa nationalizarea unor bunuri", a declarat liderul PD-L Emil Boc, la finalul sedintei conducerii partidului.

Si liberalii si-au anuntat, pe 12 octombrie, intentia de a contesta modificarile aduse legii caselor nationalizate la Curtea Constitutionala.

Citeste si:

Casele nationalizate care au fost cumparate cu buna-credinta nu mai pot fi restituite in natura catre proprietarii de drept, a decis, pe 8 octombrie, Camera Deputatilor, for decizional, care a respins solicitarea de reexaminare a presedintelui referitoare la modificarea Legii 10/2001, demersul fiind considerat de seful statului o alta nationalizare.

Urmare a acestei modificari, proprietarii deposedati de imobilele lor de catre regimul comunist nu vor mai beneficia de acum inainte de restituirea lor in natura, ci doar in echivalent la pretul pietei, daca respectiva proprietate a fost cumparata cu buna-credinta.

Premierul Tariceanu a declarat, in aceeasi zi, ca decizia deputatilor de a nu mai restitui in natura casele nationalizate care au fost revendicate va fi urmat de "un lung sir de procese la CEDO" si regreta ca Parlamentul nu intelege sa respecte dreptul la proprietate dupa 19 ani de la caderea comunismului.

De asemenea, societatea civila a criticat deputatii pentru moficarile aduse legii caselor nationalizate. Directorul Centrului pentru Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, a a apreciat ca, prin votul din Parlament, s-a ingropat definitiv proprietatea in Romania.

Si presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Mona Pivniceru, a criticat modificarea legii privind casele nationalizate, sustinand ca acesta este un lucru grav si ca statul roman trebuie condamnat la CEDO de mii de ori ca sa se invete sa faca legi bune. "Aceasta modificare redeschide cutia Pandorei pentru Legea 18. Statul roman trebuie condamnat la CEDO de mii de ori ca sa se invete sa faca legi bune. Puterea judecatoreasca a devenit tapul ispasitor al unor aventurieri politici. Aceasta modificare este un lucru extraordinar de grav", a declarat Mona Pivniceru.