Curtea de Apel Bucuresti va judeca procesul in care IPS Pimen contesta verdictul CNSAS de colaborare cu Securitatea, ca urmare a deciziei instantei supreme, dar schimbarile ce au afectat legea CNSAS in 2008, inclusiv hotararea CCR privind functionarea CNSAS, ar putea afecta soarta acestui dosar.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca instanta competenta sa judece procesul in care IPS Pimen contesta verdictul de colaborare cu Securitatea este Curtea de Apel Bucuresti, potrivit noii legi CNSAS. Decizia a fost data dupa ce Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor a cerut instantei supreme ca procesul sau cu CNSAS sa fie judecat de Curtea de Apel Suceava si nu de Tribunalul Bucuresti. In timpul procesului, reprezentantii CNSAS au invocat modificarile aduse noii legi CNSAS, potrivit carora competenta apartine Curtii de Apel Bucuresti, iar magistratii instantei supreme au fost de acord.

Avocatul lui IPS Pimen invoca, insa, in aparare, faptul ca verdictul CNSAS a fost dat pe vechea lege de functionare a CNSAS. Astfel, Vasile Tudor, avocatul Arhiepiscopului Sucevei si Radautilor a declarat, pentru NewsIn, ca decizia din 31 ianuarie 2008 a Curtii Constitutionale, prin care Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste (n.r. reglementare in baza careia IPS Pimen a primit verdict de colaborare cu Securitatea) a fost declarata neconstitutionala, va avea un rol decisiv in cadrul procesului care va incepe la Curtea de Apel Bucuresti.

Pentru functionarea CNSAS, Guvernul a dat o ordonanta de urgenta, care a stipulat ca instanta competenta sa judece dosarele CNSAS este Tribunalul Bucuresti. Ulterior insa, la discutiile privind legea de adoptare a acestei ordonante, Comisia juridica a Senatului a decis, in data de 17 septembrie, ca preotii vor putea fi verificati de CNSAS numai la cererea sefilor cultelor religioase din care fac parte, dupa ce, anterior, luase hotararea ca prelatii sa fie eliminati din categoria persoanelor supuse controlului Consiliului.

Avocatul Vasile Tudor a sustinut, totusi, ca nu se gandeste sa se foloseasca de acest amendament, atat timp cat se judeca pe un verdict dat in baza unei legi contrare Constitutiei. "Vechea lege este neconstitutionala, nici nu mai conteaza altceva. Am invocat aceasta exceptie si la Curtea de Apel Suceava, dar s-a schimbat competenta instantei. O voi invoca si la Curtea de Apel Bucuresti", a declarat Vasile Tudor.

Pe de alta parte, surse judiciare au precizat, pentru NewsIn, ca situatia lui IPS Pimen ramane neschimbata, in ciuda modificarilor Legii CNSAS survenite in cursul anului 2008. Astfel, Constitutia prevede ca legea nu se aplica retroactiv, producand efecte numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Astfel, chiar daca vechea lege a CNSAS, in baza careia s-a dat verdictul de colaborare a arhiepiscopului cu Securitatea, a fost declarata neconstitutionala, decizia CCR nu se aplica, deoarece are putere numai pentru viitor, au explicat surse judiciare pentru NewsIn. Lucrurile stau la fel si in cazul amendamentului potrivit caruia preotii pot fi verificati de CNSAS numai la cererea sefilor cultelor religioase din care fac parte, deoarece nu poate fi aplicat pentru verdicte date anterior intrarii in vigoare a noilor modificari, au precizat acelasi surse, pentru NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.