Universitatile “A.I. Cuza” din Iasi, “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca si Universitatea Bucuresti ocupa primele trei locuri, intr-un clasament al institutiilor de invatamint superior din Romania. Ierarhizarea, in functie de impactul international al cercetarii stiintifice, este realizata de Organizatia “Ad-Astra” a Cercetatorilor din Romania si de conf. dr. Daniel David, de la Universitatea “Babes-Bolyai”. Este prima clasificare realizata vreodata in invatamintul superior romanesc.

Topul cuprinde 36 de universitati, toate de stat, din totalul de 79 de universitati, 56 de stat si 23 particulare, acreditate in acest moment in Romania. Potrivit autorilor, universitatile care nu se regasesc in clasificare nu au avut, in anul 2004, nici o publicatie indexata si inregistrata in sistemul ISI (Institute for Scientific Information), care sa le asigure vizibilitate si impact in cercetarea stiintifica internationala.

Exceptie fac doua universitati particulare - Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad si Universitatea "Hyperion" din Bucuresti - care au fiecare o contributie de trei articole, dar nu au fost incluse in clasament deoarece "indicele de eficienta" nu a putut fi calculat precis. Topul a fost realizat dupa metoda "Shanghai" recunoscuta international. "Rezultatele arata ca vizibilitatea si impactul international ale universitatilor romanesti sint date numai de citeva institutii de prestigiu, restul avind o contributie minima. Chiar si primele universitati clasate in topul romanesc nu sint inca suficient de puternice pentru a reprezenta performant tara noastra in aria internationala, avind in vedere faptul ca nici o universitate din Romania nu face parte din primele 500 ale lumii, conform metodologiei Shanghai", apreciaza autorii.

Criteriile care au stat la baza ierarhizarii

Ierarhizarea s-a realizat dupa "indicele de eficienta in performanta stiintifica", calculat impartind numarul de publicatii ISI la numarul personalului didactic calificat pentru a publica si a face cercetare. S-a luat in calcul numarul profesorilor, conferentiarilor, lectorilor, sefilor de lucrari, asistentilor, preparatorilor si cercetatorilor, fiind excluse persoanele angajate temporar. In privinta productiei stiintifice, Asociatia "Ad-Astra" a luat in calcul toate publicatiile cu autori din Romania, indexate de ISI in 2004. Este vorba de un total de 2.388 de articole. Bazele de date studiate au acoperit toate domeniile, indiferent de profil. Autorii precizeaza ca, dintre publicatiile identificate, au fost luate in calcul numai 2.172 de articole, restul fiind rezumate de prezentari la conferinte, sinteze ale literaturii de specialitate, recenzii de carte, editoriale, scrisori, biografii, corectii sau "reprinturi".

"Orice evaluare e bine venita"

Reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) si cei ai Consiliului National al Cercetarii Stiintifice in Invatamintul Superior (CNCSIS) spun ca "orice evaluare este bine venita". "Noi am contribuit indirect la acest studiu, prin furnizarea datelor. Cunosc metodologia Shanghai, consacrata international. Nu ma pot pronunta asupra credibilitatii studiului deoarece acest lucru ar presupune ca eu sa il analizez detaliat si sa ma pronunt asupra unor idei din studiu. Dar orice mesaj bine elaborat care vine catre noi va fi luat in consideratie, mai ales ca si noi, la minister, incercam sa masuram performanta universitatilor dupa diferite metode", ne-a declarat Dumitru Miron, secretarul de stat pentru invatamintul superior si integrare europeana din MEC.

"Publicarea clasamentului va fi un soc pentru noi toti"

Secretarul biroului executiv al CNCSIS, Ioan Gheorghe Rosca, care este si rectorul ASE Bucuresti, spune ca aceasta clasificare este buna "daca este judecata strict dupa criteriul pe baza caruia a fost realizata, si anume valorificarea cercetarii pe plan international". "Trebuie sa precizam ca valorificarea internationala a cercetarii nu este acelasi lucru cu valoarea cercetarii. Sint de acord ca valorificarea cercetarii stiintifice este cel mai important indicator, pentru ca este normal sa ne raportam la ceea ce se publica pe plan mondial, astfel incit sa nu ne citim numai noi intre noi", a afirmat prof. dr. Rosca. "Eu cred ca publicarea acestui clasament va fi un soc pentru noi toti si este un lucru bun, pentru ca trebuie sa ne obisnuim cu astfel de ierarhizari. Universitatile trebuie fie interesate de a intra in topurile internationale. Noi, de exemplu, la ASE, pur si simplu nu ne-am pus problema pina acum sa publicam in reviste ale ISI, dar va fi obligatoriu sa ne punem aceasta problema dupa integrarea Romaniei in UE. Eu personal nu resping acest clasament deoarece este o preocupare a mea si ma intereseaza", a adaugat rectorul ASE.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.