Traian Basescu a spus ca presa romaneasca nu a mai fost intoxicata de la Revolutie incoace atit de mult pe cit s-a intimplat in timpul celor 55 de zile in care jurnalistii au fost rapiti. Pina cind vom discerne amatorismul de premeditare, ne rezumam sa inventariem elementele care compun bursa zvonurilor.

Chiar la debutul crizei, unul dintre ziaristii romani aflati la Bagdad, Dragos Bota, a spus ca sursele sale i-au relatat ca cei trei jurnalisti romani au fost rapiti de 40 de teroristi. Informatia nu a fost confirmata. Tot in prima zi, Simona Marinescu a dat informatii confuze presei, sustinind ca doar doi jurnalisti romani ar fi fost rapiti. In a doua zi a crizei, Omar Hayssam, cel care avea sa devina in scurt timp personaj principal in aceasta "afacere", spune ca rapitorii i-au cerut patru milioane drept rascumparare. Declaratia lui Hayssam e preluata imediat de presa, numai ca ea este infirmata, cu o promptitudine suspecta, in prima caseta, de Marie-Jeanne Ion.

In cea de-a treia zi a crizei ostaticilor televiziunea OTV isi incepe recitalul. Seara, Mohamed Yasin, cel care s-a prezentat drept negociator al Romaniei la Bagdad, a spus ca rapitorii cer bani si ca nu au revendicari politice. In aceeasi zi, 31 martie, Ion Iliescu e de parere ca ar fi bine ca trupele romanesti sa se retraga din Irak, dar ca aceasta decizie nu trebuie luata "exclusiv in functie de contextul rapirii jurnalistilor romani".

La doua zile distanta, OTV revine si, prin vocea starului sau numarul 1, Dan Diaconescu, detoneaza o informatie, obtinuta pe surse, care va face multe victime: ziaristii sint liberi. In realitate, multimea de jurnalisti adunati la aeroporturile Baneasa si Otopeni ca sa ii intimpine pe colegii lor isi pierd noptile inutil. Aceasta, desi, unele surse indicasera si locatiile in care vor ateriza jurnalistii: intii, la Otopeni, apoi, la Timisoara, apoi, la Constanta. Zvonul de la OTV se rostogoleste, asa incit in 4 aprilie, Antena 1, Pro TV, B1 TV si Europa FM dau ca sigura eliberarea jurnalistilor romani. Cotidianul "Adevarul" face si mai mult: indica avionul cu care ar urma sa soseasca in tara jurnalistii rapiti. Gestul celor de la "Adevarul" stirneste si mai tare imaginatia OTV-ului, care prezinta o lista de pasageri ai cursei RO 183 Aman ce urmeaza sa soseasca in Romania, in care apare numele lui Munaf si alte citeva, indicate ca fiind nume de cod pentru ofiterii trupelor speciale. In 5 aprilie, e arestat Omar Hayssam si de la aceasta data ritmul stirilor, care propun unghiuri fanteziste subiectului rapirii, creste.

Ritm accelerat al zvonurilor si intoxicarilor

Ziua de 5 aprilie e o data importanta. Mile Carpenisan declara ca sursele sale i-au confirmat ca jurnalistii romani sint eliberati, dar ca venirea lor in tara mai intirzie, pentru ca ei se aflau in miinile serviciilor secrete britanice si americane. 5 aprilie e, de altfel, data la care Antena 1 ia fata celor de la OTV si isi incepe sarabanda stirilor contradictorii. In aceeasi zi, la B1 TV sursele lui Adrian Ursu, ziarist demisionar de la "Adevarul", confirma ca sursele lui Carpenisan au dreptate. Ursu da si detalii: "potrivit informatiilor noastre destul de certe, jurnalistii se afla in grija Coalitiei. Informatiile pe care eu le dau provin de la o sursa care pina acum nu a dezinformat si care nu a trimis toata presa pe Aeroportul Otopeni, asa cum fac unii, pe baza pasarilor cintatoare". Adrian Ursu mai spune si ca, simtind ca sint localizati, rapitorii si-au schimbat de mai multe ori resedinta, dar si ca salvarea celor trei jurnalisti romani s-a facut intr-o "varianta ferma, americana: fara negocieri si fara plata unor rascumparari".

Imediat, Antena 1 pluseaza: arestat la Bagdad, fratele lui Hayssam a recunoscut implicarea sa, impreuna cu insusi Omar Hayssam, in rapirea ziaristilor. Pe de alta parte, presa publica si articole referitoare la o intimplare stranie de la Prima TV: in momentul in care Mircea Dinescu a incercat sa dezvaluie "cheia" rapirii jurnalistilor a primit un picior pe sub masa de la un coparticipant la emisiune ca sa nu mai insiste.

12 aprilie este, de asemenea, o data importanta pe harta fumigenelor lansate cu prilejul crizei rapirii jurnalistilor. E ziua in care acelasi Mile Carpenisan da celebrul interviu la Antena 1, in care spune ca "e o mizerie. O poveste atit de murdara incit imi e rusine sa relatez despre ea. O circoteca". Carpenisan sustine ca "sursele" lui i-au spus ca ziaristii sint liberi inca din 4 aprilie si ca ce s-a intimplat dupa aceasta data e o farsa.

Voiculescu vrea sa plece in Irak

In 15 aprilie, Parchetul General ia la verificat, aparent din senin, afacerile tuturor cetatenilor arabi pentru care in ultimii ani s-a dat verdictul de neurmarire penala. A doua zi, ies la rampa si fostii sefi ai SRI si SIE, care neaga valabilitatea declaratiilor lui Nini Sapunaru, conform carora Omar Hayssam ar fi fost spion. Catalin Harnagea si Costin Georgescu denunta, spun ei, intoxicatia cu informatii contradictorii la care e supusa clasa politica autohtona. In 17 aprilie, "Cotidianul" identifica gresit "negociatorul misterios". Nu e Adrian Popescu, ci Octavian Hirsan. In 18 aprilie, Adrian Nastase declara ca arestarea lui Hayssan este una "politica", dar ca nu vrea ca din declaratia lui sa rezulte ca i-ar lua acestuia apararea.

In 20 aprilie, Antena 1 mai da inca o informatie neverificata, anume ca rapitorii cer 30 de milioane de dolari in schimbul eliberarii jurnalistilor romani.

Vineri, 22 aprilie, informatia Antenei 1 devine derizorie: rapitorii spun ca doresc retragerea trupelor romanesti din Irak in patru zile. E momentul in care intra in scena Dan Voiculescu si se ofera pe sine in schimbul eliberarii jurnalistilor. In aceleasi zile, PUR, "Jurnalul National" si Voiculescu cer retragerea trupelor romanesti din Irak. In plus, Antena 1 comanda si da publicitatii un sondaj de opinie executat de CURS in care 70% dintre romani cer retragerea trupelor romanesti din Irak.

"Prostanacul" da cu nuca in perete

In zilele care urmeaza, ritmul informatiilor obtinute pe "surse" scade. In 7 mai, chiar in Saptamina Luminata, Mircea Geoana isi scoate si el la iveala sursele, spunind in public ca rapitorii au cerut, de fapt, o suma mare de bani, pe care insa autoritatile romane nu ar dori sa o plateasca. A doua zi revine asupra declaratiilor sale.

In fine, pe 11 mai, la unul dintre mitingurile din Piata Universitatii, presedintele Societatii R, Romulus Cristea, spune ca mai multi jurnalisti de la cotidiane centrale, precum si unii politicieni au cerut participantilor la miting sa incendieze masinile jandarmilor si politiei, sa mizgaleasca zidurile de la Cotroceni si sa protesteze impotriva lui Basescu. Romulus Cristea a promis ca va face publice numele celor care au instigat dupa terminarea crizei. In 22 mai, criza a luat sfirsit.

Basescu, 13 aprilie

"Nivelul de intoxicare pe care l-a suportat presa romaneasca este comparativ cu cel de la Revolutie, ca forta a intoxicarii, ca si credibilitate a intoxicarii, ca si forta a presei intoxicate la rindul ei, sa duca atentia opiniei publice catre alte directii decit directia reala si, mai ales, sa-i faca pe rapitori sa creada ca mass-media romanesti, care sint la unison cu anumite afirmatii, sunt alimentate de statul roman. Aceasta ne-a facut dificila misiunea de a-i recupera. Va pot spune ca ne-a creat probleme extraordinare aceasta intoxicare pe care presa a preluat-o. Stim persoanele care au intoxicat, vom discuta dupa. Sint si oameni din tara, si oameni din Irak. Vom afla toate la timpul lor.

Toate serviciile secrete sint angrenate in acest efort. Daca vor reusi, inseamna ca ne putem bizui pe ele in continuare. Daca nu, nu. Serviciile secrete au transmis un biblioraft intreg, un volum impresionant de informatii despre filiera lui Omar Hayssam, dar politicul n-a luat nici o decizie. Au fost adresate timp de sapte ani unor demnitari de rang foarte inalt. Serviciile au facut sesizari din vreme si de multa vreme. Vom face pasul urmator pentru a vedea de ce politicul nu a luat nici o decizie si a continuat sa protejeze activitatea lui Omar Hayssam. Presedintele Ion Iliescu a primit 10 % din informari, in rest, au fost adresate Executivului, puterii coercitive a statului, Ministerului Justitiei, AVAS, prim-ministrului. Ma tem ca serviciile secrete si-au facut datoria, dar n-o spun in calitate de aparator al lor."


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.