Peste 2000 de militari din Ministerului Apararii, Ministerului Internelor, SRI si SPP vor participa la parada militara din Bucuresti si la manifestarile de la Alba Iulia dedicate zilei de 1 Decembrie, informeaza un comunicat al Ministerului Apararii.
Potrivit comunicatului, in Bucuresti, luni, festivitatile dedicate Zilei Nationale vor incepe la ora 9.00 cu un ceremonial militar religios de depunere de coroane si jerbe de flori la Mormantul Ostasului Necunoscut din Parcul Carol. Parada militara este programata sa inceapa la ora 11.00, in Piata Arcului de Triumf, unde sunt asteptate sa defileze trupe si tehnica militara apartinand categoriilor de forte ale Armatei Romaniei, Ministerului Internelor si Reformei Administrative, Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Protectie si Paza.

La Alba Iulia va avea loc, sambata, incepand cu ora 10.00, o ceremonie de depunere de coroane la statuia lui Mihai Viteazul si de la ora 10.30, la statuia lui Avram Iancu. De 1 Decembrie, la Alba Iulia sunt programate festivitati, de la ora 9.00, la statuia lui Ion I.C. Bratianu si de la ora 9.40, la statuia lui Iuliu Maniu, urmand ca de la ora 13.00 sa se desfasoare parada militara pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Zia Nationala va fi sarbatorita si in teatrele de operatii in care se afla in misiune contingente militare romanesti, unde comandantii batalioanelor vor organiza manifestari specifice. De asemenea, drapelul national va fi arborat in toate institutiile militare din tara, iar la bordul navelor militare se va ridica Marele Pavoaz.

Ministerul Apararii mai anunta ca reprezentanti din Armata vor participa, la solicitarea autoritatilor locale, la ceremoniile organizate de Ziua Nationala in municipiile resedinta de judet si in localitati in care sunt dislocate unitati militare, precum si la monumente comemorative cu semnificatie aparte in realizarea Marii Uniri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.