Obiceiurile romanilor la alegeri, din trecut pana in prezent: pomana si cafteala

Votul cenzitar, introdus in 1866, nu a fost o fericire pentru toti cei care aveau liber la urne. Spiritele prea independente, care le faceau favoruri la vot reprezentantilor opozitiei, se trezeau cu oasele frante de mardeiasii electorali gatiti cu inele groase si cu bata de lemn de corn noduros atarnand neglijent de o curelusa, la mana dreapta. De votul lor nu se alegea nimic, izbanda in alegerile parlamentare fiind mereu a partidului aflat la putere. Istoricul Alin Ciupala vorbeste despre vremurile in care mai intai era facut guvernul, iar dupa aceea erau organizate alegerile: „Din cauza ingerintelor administrative, pana la 1918 Guvernul castiga de fiecare data alegerile.

Cel care controleaza alegerile este prefectul, iar prefectul face ce-i spune guvernul. Cetatenii voteaza cum vor, dar de fiecare data alegerile sunt falsificate“.

Ca sa fraudeze alegerile, puterea nu avea nevoie nici de geniu, nici de genii. Constantin Bacalbasa, participant la evenimentele de atunci, povesteste in „Bucurestii de altadata“ cateva scene petrecute intre 1888 si 1895 care te zguduie de ras. „Sergentii deghizati votau de mai multe ori in sir schimband la fiecare data haina sau caciula. S-a facut mult haz pe vremuri de incidentul de la Scoala Clementa. Prezida magistratul Pompiliu Florian, fiul lui Aron Florian. Un sergent deghizat vine si voteaza cu o carta straina. Peste cateva minute vine sa voteze cu o alta carta, dar si cu un alt veston. A treia oara la fel, purtand caciula in loc de palarie. A patra, a cincea, a sasea... in sfarsit vine si a saptea oara. Florian, care il recunoscuse in toate datile, se apelpiseste si-i spune: Acuma destul! Ai votat de sapte ori; sa nu te mai vad si a opta oara ca te arestez!“.

Tot el arata care erau specialitatile celor doua partide care au stapanit, pe rand, tara. Liberalii aveau „suveica“. „Suveica a fost inventata de Nicolae Savean, seful liberalilor de la Putna. Aceasta inventie era urmatoarea. Fiindca la alegerile pentru Camera si Senat se vota cu buletine inchise intr-un plic, agentii partidului furau un plic stampilat de la birou, il umpleau cu buletinele candidatilor guvernamentali si-l dadeau alegatorului suspect. Acesta era obligat sa aduca inapoi plicul pe care il primea de la birou. Si operatia urma astfel cu toti alegatorii banuiti“. Conservatorii, la randul lor, se bazau pe chinoroz (n.r. - funingine fina): „Chinorozul a fost intrebuintat de catre agentii conservatori la alegerile facute sub marele minister al lui Lascar Catargiu. La una dintre sectiile de vot agentii guvernamentali au uns cu chinoroz peste figura pe mai multi opozanti, printre care si pe prof. G. Dem Teodorescu, fost ministru.

Acesta, indignat, s-a urcat in cupeul cu care venise la vot si s-a dus drept la Palatul Regal pentru a se arata regelui. Agentii guvernului l-au insotit cu huiduieli si i-au legat de spatele trasurii o tinichea pe care a tarat-o pe tot parcursul. Bineinteles ca G. Dem Teodorescu n-a fost primit in audienta“, scrie Bacalbasa. Funinginea si creta s-au dovedit, de altfel, de nenumarate ori instrumente eficiente de represiune. Cine dispretuia a doua jumatate de bumasca pe care urma sa o primeasca de la guvern si vota cum ii zicea inima era insemnat cu creta pe spate de agentii electorali si bumbacit bine la iesire. In caz ca nu se mai putea duce acasa pe propriile picioare, batausii nu erau baieti rai: ofereau si servicii de transport cu targa la domiciliu, scrie George Costescu, citat de istoricul Ioan Bulei in cartea „Democratia la romani“. Acesta era si motivul pentru care, de cele mai multe ori, „toata lumea vota in liniste si cu o seninatate mai dihai decat a raposatilor care, nici ei, nu lipseau de la o asemenea indatorire cetateneasca“, ironizeaza Costescu obiceiul puterii de a primi voturi din lumea de dincolo.

In celebrele alegeri din 1875, linistea a lipsit insa cu desavarsire, prisosind, in schimb, bataia. 10.000 de simpatizanti ai opozitiei liberale strigau „Vrem alegeri libere! Afara batausii“, pana cand 30 de soldati si-au intins spre ei pustile: „Un rapait scurt de arma si o linie de baionete se indreapta catre noi. In acelasi moment aud in urma ceva care se aseamana cu zborul unui stol de pasari. Ma intorc si nu mai vad pe nimeni. Spatiul era gol, miile de oameni cari venisera in urma noastra de la circ zburasera. Doar cateva calcaie in fuga si atat. Dar un iures izbucneste din localul primariei, un nesfarsit numar de batausi, toti mitocani tineri, sprinteni si voinici, toti cu pantalonii creti, toti purtand cate o ghioaga in mana, se revarsa afara, urca scarile parapetului si se reped asupra multimii. In fata a 30 de soldati care au intins doar pustile au fugit 3.000 de oameni. In fata a 50 de batausi s-au risipit 10.000 de oameni, fara sa opuna nici o impotrivire“, rememoreaza Bacalbasa, care a fost darz si a incasat-o de la mardeiasi, lasitatea multimilor.

Violentele au continuat. Cativa liberali au ocupat o sectie de votare aflata la etaj de cu noapte, iar cand au venit adversarii conservatori sa-i dea afara de acolo s-au luptat cu indarjire, aruncandu-le cu ardei pisat in ochi. „Dandu-se alarma, a dat fuga la fata locului seful suprem al bandelor, vestitul Popa Tache. Dar marele elector a avut o soarta destul de trista, liberalii il pandeau si-l asteptau. De indata ce Popa Tache aparu, agentii liberalilor il atacara, aruncandu-i cu ardei in ochi. Bietul popa abia a putut sa scape de o zdravana paruiala, trecand Dambovita cu picioarele“, povesteste Bacalbasa alt incident din alegerile castigate, previzibil, de conservatori. Istoricul Alin Ciupala nu este impresionat de bataile din acea perioada: „Se mai spargeau doua-trei capete, dar nu erau masacre, nu curgea sangele in valuri. Batausii se cunosteau intre ei, uneori batausii unui partid treceau la alegerile urmatoare la celalalt“.

Pe vremea votului cenzitar, cand la urne se puteau prezenta doar satenii care plateau statului un impozit de minimum 48 de lei si orasenii care dadeau dari in valoare de cel putin 110 lei, candidatilor le era simplu sa ajunga in casele tuturor alegatorilor. Iarna insa mai dadeau de greu in vizitele electorale, a citit istoricul Ioan Bulei: „Treceau dintr-o incapere incalzita la 30 de grade, unde erau serviti cu dulceata, in alta in care inghetau de frig si li se dadeau sarmale. Nu puteau sa refuze si dupa o astfel de campanie electorala se trezeau bolnavi“. Desi toate alegerile erau trucate, candidatii puterii se tineau serios de campanie: era mult mai simplu sa-i convinga cu vorbe, bani, vin sau tuica pe alegatori sa-i voteze cu mana lor decat sa le scoata ei votul potrivnic din urna si sa il inlocuiasca.

„Carciuma era locul principal unde se facea campanie si bautura era la discretie“, spune Ioan Bulei. Promisiunile electorale erau pe atunci lipsite de farafastacuri, considera Alin Ciupala: „Trebuiau sa mearga din casa in casa, sa vorbeasca cu fiecare in parte, sa afle ce nevoi aveau, ce nemultumiri. Nu puteau veni cu solutii demagogice, ca astazi, nu puteau sa promita lucruri generale, trebuiau sa vina cu solutii concrete. Astazi demagogia e mult mai specializata si tehnologizata, iar unele promisiuni frizeaza absurdul.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe