Astazi debuteaza prima editie a evenimentului Best Foto Fest, care ii reuneste pe 11 dintre cei mai cunoscuti artisti fotografi romani, iar evenimentul are un scop umanitar si anume acela de a strange fonduri pentru Asociatia Nevazatorilor din Romania.

O expozitie itineranta care contine 360 de fotografii va fi prezentata publicului larg, mai intai la Centrul Comercial Feeria (19 – 23 noiembrie) si Centrul Comercial Orhideea (24 – 30 noiembrie) din Bucuresti, pentru ca mai apoi, expozitia sa poposeasca la Galeria Comerciala Brasov (2 – 7 decembrie).

Cunosctaorii unor astfel de evenimente ar putea fi surprinsi de faptul ca expozitia nu este gazduita de galerii de arta. In momentul in care aflam ca primul festival romanesc de arta fotografica are si o cauza umanitara, intelegem de ce pe cei mai valorosi fotografi romani ai momentului ii vom vedea in centre comerciale unde publicul este foarte variat si numeros.

Best Foto Fest etse dedicat persoanelor cu handicap de vedere, care nu se pot bucura de frumusetea artelor vizuale si are ca obiectiv sa stranga donatii in favoarea tinerilor partial vazatori cu deficiente de vedere operabile si pentru care exista speranta recuperarii vederii.

Maia Morgenstern, Alex, DJ Wanda, Catalin Botezatu si Gabriela Szabo si-au oferit tot sprijinul pentru aceast festival, incarcat cu emotia unei cauze sociale nobile, aceea de a reda speranta unor tineri care nu se pot bucura de frumusetea fotografiei. Vizitatorii expozitiei vor fi invitati de promoteri sa achizitioneze carti postale cu vedetele preferate, contra unei sume simbolice de 1 RON, toate donatiile contribuind la acordarea unei sanse persoanelor cu deficiente, pentru recuperarea vederii.

„M-am lasat convinsa sa particip la acest proiect, vin din tot sufletul si cu toata constiinta in acest proiect. Este vorba despre a incerca sa nu stau pasiva si de a nu trece peste o problema in care cred”, a afirmat actrita Maia Morgenstern, in cadrul unei conferinte de presa.

Cei care doresc sa doneze si sa sprijine campania de recuperare a vederii, o pot face prin donatii la CONTUL deschis la BCR, sucursala sector 2, cont RO24RNCB0073049977790086.

Pentru a beneficia de banii oferiti de BEST FOTO FEST, tinerii cu deficinete de vedere vor trebui sa fie inscrisi la Asociatia Nevazatorilor din Romania, sa aiba un venit de maxim 175 (+ / - 10 %) euro / luna si sa dovedeasca prin acte justificative sansele de recuperare a vederii, prin avizul scris a doi doctori oftalmologi.

Publicul roman atat de variat, caruia i se adreseaza festivalul, va putea sa cunoasca mai bine si sa inteleaga fenomenul fotografiei de arta in Romania, un domeniu despre care se vorbeste atat de rar. Arta esteticului in continua miscare va fi prezentata de fotografi renumiti ca Narcis Virgiliu, Alin Popescu, Valentin Calinescu, Tomoaki Minoda, Ionut Staicu, Mihai Moiceanu, Florin Constantinescu, Harris Wallmen, Ciprian Strugariu, Bogdan Panait si Stelian Pavalache.

Evenimentul este conceput si implementat de Split Advertising.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.