Trei fosti angajati ai Casei Judetene de Pensii (CJP) Vaslui au fost condamnati, la inchisoare cu suspendare, pentru delapidare si fals intelectual, dupa ce au sustras din bugetul institutiei aproximativ 200.000 lei, transmite NewsIn

Potrivit sentintei judecatoresti, Tincuta Zaharia, fosta secretara a directorului a fost condamnata la doi ani de inchisoare, Daniela Constanta Cristian, casiera unitatii, la un an si sase luni, iar celalalt casier, Costica Pruteanu, la un an de inchisoare. Toate cele trei condamnari au fost suspendate conditionat, cei trei avand un timp de incercare, de doi ani, in care nu trebuie sa comita infractiuni si totodata trebuie sa restituie suma sustrasa. Pana la recuperarea banilor, judecatorii au dispus sechestre asiguratorii pe apartamentelor celor trei fosti angajati ai Casei de Pensii.

Faptele celor trei fosti angajati ai CJP Vaslui au adus prejudicii unui numar de 337 de vasluieni care si-au platit contributiile sociale la stat, dar nu figureaza in evidentele institutiei, iar banii nu au fost virati in contul bugetului de asigurari sociale.

“Sunt bucuros ca instanta a hotarat ca sumele sa fie recuperate, pentru ca majoritatea banilor provin din contributiile unor oameni. Acum persoanele pagubite pot ataca pe cale civila si pot castiga recunoasterea stagiilor de cotizare, care nu figureaza ca fiind achitate, desi oamenii au chitante in acest sens. Totusi, sunt sceptic, mi-e greu sa cred ca se vor recupera vreodata acesti bani”, a declarat luni, directorul CJP Vaslui, Emil Banceanu.

O parte dintre vasluienii pagubiti au actionat deja in instanta CJP Vaslui, pentru recunoasterea stagiilor de cotizare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.