Muscalu si Gheorghisan vor fi cercetati pentru fals in inscrisuri, uz de fals, favorizarea infractorului si sustragere de inscrisuri. Mai mult, Consiliul de conducere al Ministerului Public va efectua un control asupra celor doi, cu privire la incalcarea codului deontologic al magistratului.

Premiera in istoria justitiei romane

Actiunea penala impotriva celor doi procurori a demarat in urma plingerii prealabile a ministrului justitiei si a raportului inspectorilor CSM. Ambele documente vizau modul in care s-a desfasurat ancheta in cazul lui Ion Alexandru Tiriac si al celorlalti inculpati din dosarul "Cocaina pentru VIP".

De altfel, cazul "Muscalu-Gheorghisan" reprezinta o premiera in istoria justitiei romane prin faptul ca Monica Macovei este primul ministru care face o plingere penala impotriva unor magistrati.


Prima sesizare in acest sens a fost facuta de procurorii Flavius Crisnic si Nicolae Neagoe, actuali consilieri ai ministrului justitiei, care au instrumentat, la rindul lor, dosarul deschis pentru trafic si consum de droguri pe numele lui Tiriac jr.
George Muscalu si Corina Gheorghisan nu vor fi suspendati din functii in momentul in care se va pune in miscare actiunea penala.

Citeste si:

Muscalu isi asuma raspunderea

Procurorul Muscalu a sustinut, acum doua zile, in fata membrilor CSM ca a infirmat primul rechizitoriu pe baza probelor existente la dosar. In acest dosar, Tiriac jr. era acuzat si de trafic de stupefiante. "Imi asum toata raspunderea pentru infirmarea acelui rechizitoriu si pot sa spun ca nu s-au facut presiuni niciodata asupra mea din partea procurorului general (n.r. - lucru confirmat, de altfel, si de Crisnic, si de Neagoe).

La sfirsitul lunii februarie, EVZ dezvaluia o serie de informatii potrivit carora procurorii Muscalu si Gheorghisan ar fi sustras probe din dosarul "Cocaina pentru VIP", in care Tiriac jr. era acuzat de trafic si consum de droguri. Prin disparitia acestor probe a aparut un al doilea rechizitoriu in caz, cu care fiul magnatului a si fost trimis in judecata. De aceasta data, el era acuzat numai de consum de stupefiante, acuzatie care implica o pedeapsa mult mai redusa.