De aproape un an, santierul a transformat Pasajul Universitatii in camp de batalie pentru constructori. Investitia, inceputa in timpul mandatului lui Adriean Videanu, s-a blocat dupa ce acesta a sistat, in luna mai, orice plata catre firmele executante ale lucrarilor.
Noul primar general, Sorin Oprescu, a aflat abia prin august despre aceasta situa­tie, iar cand a inspectat santierul, a decis modifi­carea proiectului.

"Rezolvarea pasajului Universitatii din punct de vedere al traficului pietonal va fi facuta pe benzi rulante, iar introducerea la cele patru colturi ale pasajului, intrare - iesire, este absolut necesara prezenta unor lifturi de mare capacitate pentru a rezolva problema persoanelor cu dizabilitati. Nu exista solutie tehnica pentru banda aceea rulanta de coborare-urcare, deoarece cladirile sunt in apropiere, cel putin pe coltul Universitatii si pe coltul cu Muzeul Bucurestiului", a declarat Oprescu. El i-a criticat pe coordonatori - Administratia Strazilor - ca proiectul evolueaza lent si, pe deasupra, nu contine un plan de modernizare care sa includa avantaje si pentru cei cu probleme locomotorii.

Termenul de finalizare a lucrarilor a fost stabilit la 15 septembrie, ulterior fiind acceptat un decalaj - data de 15 decembrie. Prelungirea lucrarilor de reabilitare, programate sa se finalizeze in noua luni, nu mai mira pe nimeni, termenele depasite fiind o practica frecventa in cazul investitiilor publice. Investitia va scoate din buzunarele bucurestenilor 4 milioane de euro (circa 15, 1 milioane de lei).

Clienti pentru Ortopedie

Granitul care acopera o mare parte din pavajul pasajului are un luciu mai bun decat gheata unui patinoar olimpic. Pesemne ca Sorin Oprescu nu si-a uitat fostii colegi si a hotarat sa le furnizeze clienti celor de la Ortopedie. Iar asta chiar de Sarbatorile de Iarna, cand pasajul va fi inaugurat cu mare pompa de edilul Capitalei. Majoritatea celor care vor calca pe granitul din pasaj vor fi nevoiti sa-si demonstreze aptitudinile de patinatori.

Oprescu pune presuri de plastic

Oprescu declarat ca granitul de pe jos nu reprezinta nici un pericol pentru ca suprafata pietonala va fi acoperita cu presuri din plastic iar zonele care sunt considerate periculoase pentru pietoni vor fi "semnalizate". "Daca este cazul o sa se puna niste laufare de cauciuc care se lipesc ca sa nu se alunece pe jos pe directia pietonala. Nu se acopera tot, ca atunci de ce am mai facut atat? Se face curat de 5-6 ori pe saptamana de firme de curatenie, ba mai mult o sa le pun pe margine semne de "ATENTIE" ca sa nu treaca peste laufare", a declarat edilul.

Executantul exclude derdelusul

Un viitor "derdelus" in pasaj este exclus si de reprezentantul firmei constructoare care se ocupa de amenajarea pasajului. Mihai Albu, director de productie la SC Delta ACM, ne-a declarat ca "senzatia de alunecare" se datoreaza prafului asternut pe suprafata granitului in timpul lucrarilor. "Atunci cand va fi curat, nu se va mai produce aceea senzatie de alunecare, indusa, poate, si de aspectul lucios al placilor de granit. In caz ca acest lucru va fi, totusi, sesizat pe unele portiuni, s-ar putea aplica pe acestea o substan­ta adeziva, incolora si inodora, care va impiedica alunecarea", ne-a precizat Albu, disculpandu-se ca proiectul a fost aprobat de comisia Tehnico-Economica din cadrul Primariei Capitalei. Cum nu exista niciun studiu pe situatii exacte - ca, de exemplu, modul in care se va comporta granitul lucios in contact cu mazga adusa de incaltaminte de la ploaia sau zapada de afara - nu putem decat sa asteptam cu teama sosirea iernii.

Verificari pe tocuri

Responsabilul municipalitatii in problema Pasajului Uni­ver­sitatii, Alina Roman, director la Admi­nis­tratia Strazilor, ne-a declarat ca a verificat "pe tocuri" granitul din pasaj, fara sa intampine vreun pericol de alunecare. "Am fost cu tocuri in ins­pectie si chiar nu este nicio problema. Nu alu­ne­ca de­loc", ne-a spus Roman, foar­te sigura de proiect. In pri­vinta acti­vita­tilor comer­ciale care se vor des­fasura in pasaj dupa incheie­rea lucra­rilor de reabili­tare, direc­to­rul ne-a precizat ca spatiile de vanzare vor fi scoase la licitatie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.