"Am amanat greva generala din administratie pana in luna ianuarie si asteptam negocierile cu viitorul guvern", a spus Marica, la sfarsitul intalnirii cu reprezentantii functionarilor publici din tara.

El a mentionat ca declansarea grevei generale in aceasta luna ar fi blocat alegerile parlamentare programate pentru 30 noiembrie, situatie care ar fi convenit actualului guvern, care, potrivit sindicalistilor, nu le mai poate solutiona revendicarile.

Intrarea in greva generala, pe termen nelimitat, a functionarilor publici ar fi putut duce la amanarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care sa asigure organizarea si desfasurarea scrutinului.

La inceputul acestei luni, secretarii din primarii, uniti in Federatia Nationala a Secretarilor din Unitatile Administrativ Teritoriale (FNSUAT), amenintau cu blocarea procesului electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, daca nu primesc indemnizatii si daca nu se modifica legea care ii subordoneaza primarilor.