Taxele platite de soferii care vor sa traverseze marile orase au fost considerate multa vreme doar solutii temporare pentru a fluidiza traficul in orele de varf. Cum insa, pe intreaga planeta, locuitorii de la sate au continuat sa se mute in zonele urbane, s-au inmultit localitatile in care nu se mai poate circula din cauza blocajelor. Ca atare, taxa de aglomeratie tinde sa se generalizeze.

Primariile sunt tentate


Prima metropola care a introdus o „taxa de centru“ a fost Singapore, unde circulatia devenise imposibila inca din 1975. La vremea aceea, desi colectarea banilor se facea greoi prin instalarea unor gherete pe marginea soselelor, introducerea taxei a decongestionat orasul, circulatia in zona cu restrictii reducandu-se cu 60%, iar poluarea, cu 50%.

Intre timp, mijloacele de supraveghere video si de incasare a banilor s-au imbunatatit, iar metoda taxarii a devenit astazi mai usor de aplicat. Edilii sunt tentati sa aplice taxele pentru ca acestea aduc bani la bugetul local si, cu ajutorul lor, orasele isi diversifica mijloacele de transport in comun nepoluante (metrou, tramvaie, troleibuze, autobuze pe hidrogen etc.). Roma a introdus taxa de centru in 2001, Londra in 2003, iar Stockholm in 2006.

In Europa, chiar si unele orase mici, precum Durham (Anglia), Znojmo (Cehia), Riga (Letonia) sau Valletta (Malta), au adoptat o astfel de taxa si, temporar, au decongestionat traficul. Daca socotim din Japonia pana in Chile si Canada, in peste o mie de orase din intreaga lume, mai mari sau mai mici, s-a introdus deja „taxa de aglomeratie“ (congestion charge).