In povestea acelor spinale infectate apar primii bolnavi. Autoritatile au inceput sa constate amploarea fenomenului legat de importurile de ace si truse de perfuzie nesterile. Reprezentantii firmelor distribuitoare spun insa ca vina apartine spitalelor, care nu depoziteaza materialele in conditii adecvate.

Ministerul Sanatatii (MS) a prezentat ieri primele probe in scandalul acelor spinale infectate, declansat dupa ce la Spitalul "Sfinta Maria" a fost descoperit microbul Stafilococ pe mai multe produse medicale. Potrivit unor rapoarte ale Directiei de Sanatate Publica Bucuresti, suspiciunile privind sterilitatea acelor spinale au aparut in doua spitale, "Th. Burghele" si "Sfinta Maria", o data cu primii pacienti infectati dupa operatii.

Meningita bacteriana

Citeste si:

Analizele au indicat posibilitatea ca in ambele cazuri infectia sa se fi transmis de la trusele de perfuzii gasite nesterile, respectiv de la acele spinale. Pacienta de la "Sfinta Maria" a fost transferata la Institutul "Matei Bals", diagnosticata cu meningita bacteriana si apoi tratata. Dupa supracontrolul efectuat, DSP Bucuresti a constatat ca, in cazul Spitalului "Sfinta Maria", acele spinale ar proveni de la doi distribuitori, Phoenixmed 2000 SA si Pansiprod, cistigatori ai licitatiilor din 2004, si au ca punct de plecare doi producatori internationali, unul din China, "Shanghai", si altul american, Becton Dickinson. Acele au ajuns si in spitalele bucurestene Colentina, Filantropia, Universitar, Malaxa, Gomoiu si cel de Chirurgie Plastica si Reparatorie.

Ieri, reprezentantii celor doua firme incriminate au negat ca ar avea vreo vina in aceasta poveste. Ei sustin ca de la cistigarea licitatiei, din iulie 2004, au adus doar marfa din China si ca producatorul le-a garantat cu certificate de calitate, care sint in ordine. "Sintem sceptici vizavi de testarile care s-au facut in laboratoarele din tara care nu sint acreditate si care au gasit acele infectate. Nu credem in posibilitatea ca acele sa fi plecat gata infectate de la producator. Cred ca ar trebui luate in seama si conditiile de depozitare din spitale", ne-a declarat ieri Miron Panaitache, directorul executiv al firmei Phoenixmed 2000.