Dupa moartea autoritarului Tudjman, Croatia a trecut de la un sistem prezidential la o republica parlamentara; presedintele tarii a devenit o figura ceremoniala, iar atributiile sale au fost transferate parlamentului si prim-ministrului.
Uniunea Europeana si-a moderat retorica umanitara, iar presiunile asupra Croatiei pentru a o face sa accepte intoarcerea sarbilor fugiti sau expulzati s-au redus, pe masura ce Croatia s-a apropiat din ce in ce mai mult de UE.

Pana la incetarea razboaielor din Balcani, Croatia a stiut sa profite foarte abil de imaginea sa de victima a agresiunii sarbe. Simpatia multor capitale occidentale pentru tanara si curajoasa republica a avut ca rezultat dezinteresul publicului occidental fata de abuzurile comise in aceasta tara. Abia dupa moartea autoritarului presedinte Franjo Tudjman, un fost general din timpul rezistentei partizanilor, s-a aflat ca acesta planuise impreuna cu Milosevici impartirea Bosniei. In 1999, occidentalii au realizat ca, in Croatia, cenzura si persecutarea partidelor din opozitie fusesera la fel de mari ca in Serbia si ca guvernul lui Tudjman adusese un sprijin militar direct militiilor croate din Bosnia. De altfel, doar alianta tardiva, efectuata sub presiunea Occidentului, intre croati si musulmani in Bosnia a putut duce la infrangerea sarbilor. Dupa ce s-au macelarit reciproc, in conflicte locale, care pe langa un mare numar de morti, au mai provocat si importante distrugeri ale patrimoniului istoric (celebrul pod otoman din orasul Mostar a fost distrus intentionat de artileria croata), croatii si musulmanii s-au reunit impotriva sarbilor, iar Tudjman a fost constrans sa renunte la visul sau de a alipi Croatiei o larga fasie de teritoriu bosniac.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.