Rusinos, poate, incredibil, dar adevarat, un sarb din localitatea Kladovo pare mai interesat de istoria recenta a Romaniei decat insisi romanii. Ranko Jakovljevic vrea sa ridice un monument in memoria romanilor care si-au pierdut viata in incercarea lor de a gasi libertatea pe celalalt mal al Dunarii, la sarbi, si, mai departe, in Occident.

O tara ale carei granite sunt pazite cu mitraliere si copoi este o insula, spunea candva scriitoarea Herta Müller, cu referire la umilinta romaneasca din timpul comunismului. In locul fericirii insulare, in creierul fiecaruia era infipta dorinta sa fuga cu orice pret de pe insula. Unii dintre noi, curajosi pana la sacrificiu, n-au avut rabdare. Si-au parasit insula, asumandu-si riscul mortii, in cautarea libertatii. Peste drum de Turnu-Severin, pe malul celalalt al Dunarii, astepta libertatea. Pretul pentru a o cuceri a fost insa, pentru multi, prea mare. Sunt cateva sute. Intr-o alta tara, dar in acelasi sistem, un zid, nu o apa, devenea simbol al dorintei de libertate. Zidul Berlinului a fost de netrecut pentru cateva zeci de oameni, despre al caror destin tragic se vorbeste cu insistenta. Peste sutele de romani deveniti lesuri la Dunare se asterne uitarea. O societate care se doreste normala trebuie sa-si cicatrizeze ranile deschise, iar mortii de la Dunare, multi ramasi anonimi, in cimitirele altora, trebuie asumati de istorie.

GEST DE REPARATIE.

In memoria acelor romani care nu au reusit sa ajunga pe malul promisiunilor, ucisi in chinuri de graniceri zelosi, rapusi de neputinta de a-si duce visul pana la capat, intorsi in tara si pedepsiti de autoritati, un sarb din Kladovo vrea sa faca un gest de reparatie.

El sustine ca sute de cetateni romani si-au pierdut viata in anii ’70-’80 in apele Dunarii - au fost lichidati in timp ce incercau sa scape de represaliile regimului comunist, refugiindu-se pe celalalt mal al Dunarii. Cei care reuseau totusi, prin minune, sa scape de rafalele armelor fortelor de politie aveau destinul trist de a fi deportati de autoritatile iugoslave, inapoi, in Romania, unde erau supusi unor pedepse atroce.

DEMERSURI.

Pentru a-si duce la indeplinire proiectul, Ranko Jakovljevic s-a adresat directorului Organizatiei Turistice din Kladovo, sefului Centrului Cultural din localitate, precum si directorului Hidrocentralei Djerdap, din Kladovo, in incercarea de a-i sensibiliza si ralia proiectului sau.

"Considerand tragic faptul ca nici dupa 30 de ani nu pot fi macar citite numele victimelor, dintre care cele mai multe au fost inmormantate in apropierea localitatii Sip si avand in vedere ca opinia publica actuala pune un accent deosebit pe cultivarea tolerantei si intelegerii intre popoare, va rog sa analizati initiativa care imi apartine, de a se ridica un monument reprezentativ pe malul Dunarii, in zona Portile-de-Fier, in amintirea victimelor terorii, cu participarea partii romane". Acestea sunt cuvintele pe care un cetatean sarb le adreseaza autoritatilor sale locale, in speranta ca isi vor gasi ecou, inclusiv in Romania.

Citeste si:

Conform datelor de care acesta dispune, cimitirele in care se afla cel mai mare numar de morminte ale cetatenilor romani care si-au pierdut viata in Dunare se afla pe teritoriile localitatilor Sip, Kladovo si Golubinje, amplasate in regiunea cuprinsa intre Tekija si Donji Milanovac, dar si in alte cimitire, precum cel din Mala Vrbica, morminte izolate. Pentru toate acestea, Ranko Jakovljevic propune edificarea unui monument in zona Portile-de-Fier, sau poate chiar pe teritoriul oraselului Tekija, care se afla intre cele doua cimitire mai mari, precum si amplasarea unor placi memoriale in fiecare dintre localitatile mentionate. Si mai spune ca sunt absolut necesare si actiuni suplimentare pentru identificarea multora dintre victime, ramase anonime si despre care familiile nu au nici o cunostinta.

CIMITIRUL ANONIMILOR.

Cazurile victimelor Dunarii si totodata, ale dorintei de evadare din lumea comunista au atras atentia si ziaristilor sarbi. La 27 aprilie, cotidianul belgradean Danas a publicat un articol pe aceasta tema, tragand un semnal de alarma: in cimitirul satului Golubinje, situat intre Kladovo si Majdanpek, pe malul opus Romaniei, doar cateva cruci mai amintesc de memoria mortilor romani de la Dunare. Caci frontiera verde cu Ungaria si mai ales Dunarea, ce ne despartea de Iugoslavia, unde exista un lagar de triere, cu perspectiva de a capata dreptul de emigrare in Vest, depaseau orice bariera a fricii. Oricat de multe s-au auzit despre evadarile esuate din Romania, despre oameni impuscati sau sfasiati de cainii granicerilor sau despre oameni despicati cu elicele salupelor pazei de coasta, romanii tot au incercat, cu zecile, sutele chiar, sa caute libertatea. Cativa au reusit doar. Au incercat pe scanduri, pe cauciucuri de camioane sau autoturisme, pe busteni sau pur si simplu inotand, in pielea goala, cu actele in pungi de plastic, prinse de corp.

CRUCILE DE LA GOLUBINJE.

Se pare ca numai valurile Dunarii dintre Romania si Serbia stiu cati sunt cei care, in timpul "Cortinei de Fier", au reusit sa gaseasca drumul spre o viata mai buna. "Unii dintre ei au ramas pentru totdeauna in adancurile apei si sunt multi cei care au fost ingropati in cimitirele locale din satele aflate de-a lungul malului Dunarii. In cimitirul satului Golubinje, situat intre Kladovo si Majdanpek pe malul opus Romaniei, dupa spusele lui Vladisav Ilic, unul dintre cei mai batrani sateni, "a ramas doar amintirea". Abia cate o cruce a mai rezistat in timp ca sa aduca aminte de cei uitati, multora dintre ei abia mai cunoscandu-li-se locul de veci, ultima dovada ca au existat", scrie autorul articolului din cotidianul belgradean Danas.

ANONIMII.

"Aici Dunarea a aruncat sute de inecati. De unde i-o fi adus apa, numai Dumnezeu stie, unii au fost identificati, altii nu, dupa unii au mai venit membrii familiei, iar unii au ramas pentru totdeauna in cimitirele noastre. Sunt cei fara nume, cei de care n-a intrebat nimeni, niciodata. Nu stiu sigur cati sunt la numar, dar cred ca in jur de 15", zice Ilic.

Povesti despre oameni adusi de valurile Dunarii isi aminteste si medicul legist din Negotin, dr. Kosta Jakovljevic, fostul legist ce declara ca a facut mai mult de 100 de autopsii celor inecati. "Multi dintre ei sunt neidentificati, dar au fost si cativa identificati. Au fost politisti, soldati in uniforma completa... Cand era posibil, luam amprente si le trimiteam Comisiei Internationale pentru Cooperare, cand descopeream pe cineva cautat de acest organism", povesteste legistul, citat de Danas.