„Eu unul am zis ca, daca dau peste cineva, n-o sa mai am puterea sa ma urc in locomotiva“, isi aduce aminte ca de o vorba de pe vremuri Victor Baboi, mecanic instructor la depoul CFR Triaj Bucuresti. „Uite, ori esti constient ca nu tine de tine, ori... Eu unul nu tai o gaina...“, incearca el un zambet sigur de sine, curajos.

„Dar omori oameni...“, rade, amarat de paradox, Anghel Ioan, si el mecanic de locomotiva. Victor Baboi incepe sa vorbeasca asa ca si cand totul i s-a intamplat altcuiva, demult, odata, unui mos de-ai lui: „S-a intins pe linie, l-am facut in trei, nu poti sa-ti dai seama pe intuneric ca e om.

Avea si bilet in buzunar. La 200 de metri n-ai ce sa faci. A trecut o cursa spre Bucuresti, n-a prins-o p-aia si m-a luat pe mine. Cum a trecut trenul de calatori s-a si intins pe linie“.

Citeste si:

A dat semnale, a facut franare rapida, toate cele cuvenite, nici o sansa de scapare. Anghel Ioan spune de ce: „La 70 km/h, chiar cu franare rapida, trenul de marfa are 2.700 de tone si franarea se intinde pe minimum 750 de metri, ce sa faci la 100 de metri cand incepi sa-l vezi tu. Tin minte si acum, era ora 0.16, acum opt ani, spre statia Dorobantu, spre Fetesti. Linia urca putin, face stanga si n-ai vizibilitate, ca farurile bat inainte. Era o umbra pe linie, dar am crezut ca fiind noaptea de Florii au facut niste copii o gluma cu un lemn.

La 75 de metri umbra misca. «Gata, am zis, animal sau om, franare rapida», dar inertia te duce. Statea intins pe linie si se tragea de gulerul de la camasa, ca si cand i-ar fi fost cald. Cand a auzit trompeta, s-a speriat, a ridicat capul, s-a auzit ca un trosc si am zis «Doamne, i-am taiat gatul!»“. Anghel Ioan a anuntat impiegatul, care a fugit sa vada despre ce e vorba: „L-am intrebat atat: «Capul il avea?». «I-ati taiat un picior, tevile de nisip l-au agatat si l-au rasucit». La cateva zile m-a sunat sotia lui sa schimbam declaratia, ca sotul ei n-avea nici un gand sa se sinucida. Dar nici eu n-aveam de gand sa-l omor. Avea 37 de ani ca mine, doi copii ca mine, era capitan si armata nu-i mai dadea pensie daca era vorba de sinucidere“. Trei luni n-a mai inchis un ochi Anghel Ioan. Lovesti un porumbel sau un caine si tot iti pare rau: „D-apai un om! Trei luni m-au supravegheat de la depou sa vada daca ma tin. Te insoteste un tren, doua mecanicul instructor sa vada daca te mai tin la circulatie sau trebuie sa te dea la manevra. Dar poate ca daca nu dadeam semnale il decapitam, asa macar s-a tras si nu i-am luat decat un picior“.