Medicii Clinicii de chirurgie cardio-vasculara a Spitalului Judetean Constanta vor colabora cu medici germani, in baza unui protocol care a fost semnat, joi, la sediul Consiliului Judetean Constanta, transmite NewsIn.
"In baza acestei colaborari se vor putea efectua interventii chirurgicale, inclusiv transplanturi de cord la care vom fi ajutati si de specialisti din Germania, dar este si o cooperare stiintifica”, a declarat, intr-o conferinta de presa, seful Clinicii de chirurgie cardio-vasculara a Spitalului Judetean Constanta, prof.dr. Mircea Patrut.

El a mai spus ca, in prezent, la Centrul de cardiologie Lahr Baden din Germania se afla la instruire trei cadre medicale constantene, dar vor mai fi trimisi si alti medici pentru schimburi de experienta. La randul sau, specialistul german Jurgen Ennker a precizat ca va fi asigurata specializarea personalului medical roman si ca vor avea loc schimburi de experienta in tehnici chirurgicale si anestezie-terapie intensiva.

Sectia de chirurgie cardio-vasculara se afla in incinta Spitalului Judetean Constanta, iar Consiliul Judetean a alocat aproximativ 10 milioane de euro pentru dotarea cu aparatura moderna a acestei sectii. Aparatura a fost instalata si va fi inaugurata la sfarsitul acestei luni. Potrivit specialistilor, aparatura din sectia de chirurgie cardio-vasculara va permite efectuarea oricarui tip de interventie chirurgicala.

Medicii din Germania vor veni la Constanta sa efectueze si operatii in cazurile deosebite, astfel incat pacientii constanteni nu vor mai avea nevoie sa se deplaseze la alte spitale din tara sau din strainatate pentru a beneficia de o operatie complexa. Echipa condusa de prof.dr. Mircea Patrut este formata din 20 de medici chirurgic, cardiologi, anestezisti, doctori in cateterism cardiac. Clinica de chirurgie cardiovasculara dispune de 35 de paturi, doua sali de operatie si o sectie de reanimare cu zece paturi.

Protocolul a fost semnat, joi, intre Facultatea de Medicina a Universitatii Ovidius, Spitalul Judetean - prin Clinica de chirurgie cardio-vasculara si clinica germana MediClin Herzzentrum Lahr/Baden.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.