In municipiul Bistrita a fost instituita carantina de gradul trei dupa ce pe o strada din oras a fost gasita o vulpe turbata, cainii si pisicile locuitorilor din zona urmand sa fie vaccinati antirabic, iar cainii fara stapan adunati de pe strazi si eutanasiati, transmite NewsIn.

Potrivit directorului Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bistrita-Nasaud, Ioan Bogolin, institutia pe care o conduce a fost anuntata in urma cu cinci zile ca pe Calea Moldovei a fost gasita o vulpe moarta, existand suspiciunea de rabie. Cadavrul a fost examinat in laborator, diagnosticul de rabie fiind confirmat.

Potrivit sursei citate, DSVSA Bistrita-Nasaud va finaliza ancheta epidemiologica, va stabili zona de protectie si zona de supraveghere in jurul focarului si va elabora un plan de masuri privind combaterea si eradicarea rabiei din care nu vor lipsi catagrafia cainilor si pisicilor, vaccinarea antirabica a acestora, colectarea si eutanasierea cainilor fara stapan, vaccinarea orala a vulpilor prin aplicarea de momeli vaccinale in mediul silvatic.

DSVSA va asigura necesarul de vaccin antirabic pentru caini si pisici, iar Primaria Municipiului Bistrita va achizitiona 200 de momeli vaccinale pentru vulpi. Acestea vor fi distribuite in padurile din preajma de catre administratorii fondurilor de vanatoare, impreuna cu un reprezentant al Primariei Bistrita, sub supravegherea medicului veterinar oficial.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.