Adrian Nastase a participat, ieri, la o dezbatere pe tema manipularii presei, gazduita de Club A in cadrul evenimentelor reunite sub denumirea "Zilele Libertatii de Exprimare". Pretextul discutiei din Club A, la care au mai participat Liviu Mihaiu, de la Academia Catavencu, Robert Schwartz, de la Deutsche Welle, si Herbert Gruenwald, de la postul public german de radio, l-a constituit raportul pe 2004 privind "Libertatea presei in Romania", realizat de Agentia de Monitorizare a Presei.

Fostul premier a declarat: "Cand am vazut raportul, mi-au dat lacrimile. Mi-am dat seama ce greu o duce Guvernul, dat fiind ca nu-l mai apara nimeni. Oricum, aritmetica asta din raport face parte si ea dintr-un exercitiu de manipulare". Destins in prima faza, incercand sa nu para prea afectat de faptul ca tema discutiei nu il avantaja deloc, presedintele Camerei Deputatilor a devenit usor agitat cand s-a pus problema banilor de publicitate dati presei in timpul guvernarii sale: "Banii pentru publicitate n-au fost dati de guvern! Si daca tot spuneti ca v-am dat atatia bani, de ce ne-ati atacat atat de tare?!".

Mihaiu a contracarat: "Ziarele care v-au atacat cel mai tare au primit banii cei mai putini!". El a tras concluzia: "Daca v-au luat si banii, si v-au si atacat, cinste lor!". Discutia a luat apoi o alta turnura, care l-a pus iarasi in dificultate pe Nastase. "Fara o lege a lustratiei, nu cred ca vom scapa vreodata de manipularea din presa", a subliniat Schwartz, iar raspunsul lui Nastase a fost acela ca exista mari experti in manipulare care nu fac parte din vechea garda.