La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara din Suceava au fost eliberate diplome false de Bacalaureat, deoarece candidatii erau plecati in strainatate. Falsul a fost descoperit in momentul in care acestia au depus dosarele de inscriere pentru facultate. ISJ Suceava nu a demarat nici o ancheta, iar profesorii cercetati au ramas pe functii.
Totul a inceput din anul scolar 2004 - 2005, respectiv 2005 - 2006, cand unii elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara din Suceava, forma de invatamånt frecventa redusa, au reusit sa ia note de trecere si sa promoveze atat clasa, cat si examenul de Bacalaureat, in timp ce se aflau în strainatate. Aceasta frauda in lant a fost descoperita abia acum, odata cu inceperea inscrierilor pentru noul an universitar. Momentan, cazul continua sa genereze controverse, iar reprezentantii inspectoratelor scolare sunt evazivi, invinuindu-se reciproc. Situatia diplomelor falsificate de Bacalaureat, prezenta la clasele cu frecventa redusa de la Colegiul de Industrie Alimentara nr. 3 din Suceava, a trezit atentia catorva profesori ai aceleiasi institutii, acestia semnaland cazuri de persoane straine, sosite la liceu pentru încheierea situatiei scolare a unor elevi înscrisi acolo, dar care nu se aflau in tara pe timpul scolarizarii.

Cel mai grav caz este al unui un elev plecat de doi ani din Romania, care, pe parcursul anilor de studii, a figurat in evidentele liceului ca fiind promovat si, in plus, apt sa se poata înscrie la examenul de BAC, pe care l-a trecut cu bine. Inca nu se stie pe baza caror criterii profesorii l-au evaluat pe elev, cum i-au putut da note si unde se afla lucrarile de control si tezele liceanului. Acum, este necesar ca autoritatile sa anuleze celor implicati nu numai anii de liceu promovati în mod fraudulos, ci si Bacalaureatul. De altfel, la colegiul unde au avut loc aceste fraude, ancheta inceputa de procurorii suceveni s-a finalizat. Ca urmare a cercetarilor penale, toate cadrele didactice au fost gasite vinovate de promovarea prin fals a multor elevi de la clasele cu frecventa redusa plecati din tara. Reprezentantii Ministerului Educatiei au precizat ca toti profesorii anchetati vor fi suspendati din functie pâna la terminarea cercetarilor penale. Insa la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara din Suceava, dascalii nu numai ca nu au fost dati afara, ci, dimpotriva, si-au pastrat serviciul si unii dintre ei au fost promovati in functii de conducere.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.