Evenimentul condus de John and Radu Florescu, a avut loc la Coyote Cafe Bucuresti, intr-o atmosfera relaxata, atipica unei sesiuni electorale, invitatii putand sa asculte muzica, sa danseze si sa se delecteze cu bauturile gratuite oferite de organizatori.

Cei prezenti au avut ocazia de a afla mai multe despre oferta electorala a echipei Obama-Biden, printr-un discurs ce parea o nota auxiliara a discursului lui Obama despre energia si securitatea nationala, si au fost invitati sa se fotografieze cu un panou imens montat la intrare cu logo-ul campaniei candidatului democrat.

La "Americans in Romania for Obama" nu au fost invitati doar cetatenii americani si gruparile politice partizane lui Obama ci toti non-americanii care au vrut sa mai afle cate ceva despre echipa reprezentata de Obama. Evenimentul organizat de Saatchi & Saatchi, cu aproximativ 6 saptamani inainte de alegerile prezidentiale din SUA, a dorit sa le arate cetatenilor americani din Romania cat de importanti sunt si sa le sugereze in timp real, pentru ca voturile lor sa fie inregistrate pana in Ziua Alegerilor de pe 4 Novembrie.

Evenimentul nu a avut foarte multi participanti , organizatorii sustinand ca principalele motive ar fi fost vremea nefavorabila si traficul rutier din Bucuresti. Programat sa inceapa la ora 20:00, s-a amanat pana la 22 :00, cand erau stransi aproximativ 50-60 de participanti, majoritatea fiind ziaristi si cetateni de etnie romana. De asemeni si numarul celor care au profitat de ocazie pentru a se inregistra on-line la vot a fost foarte mic, insa nu ar fi o problema pentru ca se pot inregistra si singuri de pe internet. Se pare ca mai multi americani s-au ingramadit sa voteze la evenimentul precedent , organizat pe 4 septembrie la Fiat 500 Cabaret Club, unde le-a vorbit si despre probleme legate de Romania si alianta Romano-Americana insusi Ambasadorul SUA in romania, Jim Rosapepe.

Citeste si:

Campania de sustinere a candidaturii senatorului Barack Obama la Presedintia SUA a dezvoltat o retea internationala denumita "Americans Abroad for Obama", pentru a-i motiva pe cei aproximativ 10 milioane de americani care locuiesc in strainatate sa voteze in favoarea candidatului democrat.

Comisia "Americans in Romania for Obama" este filiala din Romania a retelei internationale "Americans Abroad for Obama" si este condusa de John si Radu Florescu. Acesta din urma le-a promis de altfel celor prezenti ca seria de evenimente de sustinere organizate de "Americans in Romania for Obama" va continua, inclusiv cu strangeri de fonduri.

Mai multe informatii despre :
Comisia Romanian Americans for Barack Obama:
Campania “Change we need”