Ministerul Agriculturii a impus comerciantilor noi reguli de comercializare a legumelor si fructelor, informeaza AM Press.

Astfel, pentru evitarea cumpararii unor produse necorespunzatoare din punct de vedere calitativ, legumele si fructele prezentate spre comercializare vor fi obligatoriu ambalate si etichetate corespunzator. Ministerul a transmis comerciantilor ca materialele utilizate in interiorul ambalajului trebuie sa fie noi, curate si de o astfel de calitate, incat sa evite producerea oricarei vatamari externe sau interne a produsului.

De asemenea, este interzisa folosirea oricarei substante care are tendinta de a modifica caracteristicile naturale ale fructelor si legumelor, in special gustul si mirosul.

Potrivit ordinului semnat de ministrul Gheorghe Flutur, ambalajele trebuie etichetate individual in mod vizibil si lizibil, sa prezinte natura produsului (specia si in mod facultativ denumirea soiului), originea produsului (tara de origine pentru produsele importate, iar pentru produsele autohtone, zona de productie) si clasa de calitate in care se incadreaza produsul.

Pentru produsele preambalate, se indica in plus, fata de informatiile prevazute de standardele de calitate, si greutatea neta. In cazul produselor neambalate (vrac), comerciantul en-detail are obligatia sa puna langa produsele expuse spre vanzare un anunt vizibil si lizibil care sa indice informatii privind varietatea, originea produsului si clasa de calitate din care fac parte.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.