Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a depus un memoriu la Comisia de Disciplina impotriva fostului finantator al gruparii FC Timisoara, Marian Iancu, in urma declaratiilor date de acesta in presa in ultima vreme, informeaza FRF

Sandu a intocmit deja intreaga documentatie si a achitat taxa de judecata, in valoare de 500 de lei, pe care o va putea recupera daca va avea castig de cauza.

"Mentionam ca, prin aceasta sesizare, nu intentionam tragerea la raspundere a clubului timisorean, deoarece jucatorii si staff-ul tehnic nu pot fi privati de rezultatele obtinute ca urmare a unor actiuni neregulamentare ale unei persoane din conducerea clubului", se arata in comunicatul FRF.

"Vom cere ca FRF sa fie dezafiliata daca se va dovedi ca a emis acte false. Se va dezafilia si vom scapa de o sleahta sondusa de Mircea Sandu, dar nu trebuie sa ne temem, pentru ca a doua zi putem afilia o alta Federatie, mai curata, si care sa fie in regula din toate punctele de vedere. Fotbalul nu se termina la Mircea Sandu, este un mod sa scapam de acest organism mafiot", a declarat Marian Iancu, imediat dupa ce FRF a pus in aplicare decizia TAS de penalizare cu sase puncte a gruparii banatene.

Plangerea depusa de Mircea Sandu va fi dezbatuta in urmatoare sedinta a Comisiei de Disciplina.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.