"In mai multe judete din tara am gasit, la vanzare, paine mucegaita, necoapta corespunzator, cu miros fermentat sau expirata. De asemenea, Oficiul Judetean pentru Protectia Cosumatorilor Satu-Mare a inregistrat reclamatia unui consumator care a gasit un gandac de bucatarie in interiorul ambalajului unui covrig cu nuca", spun reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

Inspectorii au mai gasit, la acelasi control, paine si produse de patiserie comercializate in ambalaje deteriorate, nerespectarea conditiilor de depozitare, precum si lipsa inscriptionarii ingredientelor pe eticheta sau ambalaj. De asemenea, s-au descoperit agenti economici care comercializau paine sub denumirea de "paine neagra", care, insa, era fabricata in proportie de peste 50% din faina alba.
Amenzile aplicate agentilor gasiti in neregula au totalizat peste un milioan de lei.

Presedintele ANPC, Dan Vlaicu, recomanda consumatorilor sa fie atenti la produsele de panificatie pe care le cumpara si sa refuze produsele arse, insuficient coapte, expirate sau mucegaite.