Programul „Un calculator pentru fiecare elev” va demara in aceasta toamna cu elevii din clasele a IX-a si a X-a, iar acest program va fi extins pentru tot invatamantul preuniversitar, a declarat astazi Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, la ceremonia de deschidere a anului scolar 2008-2009, arata un comunicat al Guvernului.
Primul-ministru a dat asigurari ca Guvernul va continua programul de investitii in domeniul invatamantului, lansat cu patru ani in urma, pentru ridicarea nivelului de calitate a infrastructurii educationale si crearea unor conditii mai bune atat pentru elevi, cat si pentru profesori. In paralel, primul-ministru a aratat ca va continua reforma invatamantului, astfel incat, toate aceste elemente sa asigure un act educational de calitate.

“Vreau sa fiti convinsi ca aceste eforturi vor continua si vom merge mai departe cu programele de constructie de scoli si de gradinite, de renovare a spatiilor de invatamant existente, de dotare a scolilor cu laboratoare si cu tot ceea ce este necesar”, a declarat seful Executivului.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a adaugat ca va cauta, impreuna cu ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, o forma mai consistenta de premiere pentru elevii care obtin rezultate deosebite la olimpiadele scolare, astfel incat un numar cat mai mare de elevi sa fie stimulati sa participe la astfel de competitii prin care se selecteaza elitele societatii romanesti.

“Cred ca viitorul Romaniei sta in aceasta baza educationala pe care noi avem datoria sa o construim, sa o mentinem si sa o modernizam, astfel incat scoala sa tina pasul cu nevoile societatii”, a declarat Primul-ministru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.