Foarte multi dintre noi suntem tentati sa consideram ca in tara noastra nu mai exista industrie, mai ales pe partea de aparare nationala. Faptele arata, insa, ca avem produse competitive pe plan international, apreciate ca atare de specialistii internationali.

Recent, industria din tara noastra, prin efortul si talentul specialistilor romani, a demonstrat ca se poate integra cu demnitate in clubul select al industriilor celor mai avansate natiuni din spatiul euro-atlantic.

Toata lumea stie ca NATO inseamna o organizatie militara si politica. Putini dintre noi cunoastem ca dincolo de aceste componente exista si o alta de egala importanta: cea tehnologica si industriala.

In perioada 27-28 aprilie a avut loc, la sediul NATO din Bruxelles, conferinta directorilor pentru armamente (CNAD). Delegatia Romaniei a fost condusa de domnul Ion Ioan, secretar de stat in Ministerul Apararii Nationale. Cu aceasta ocazie a fost lansata industriei din tarile Aliantei Nord-Atalantice provocarea de a propune solutii tehnologice pentru protejarea aeronavelor NATO impotriva atacurilor teroriste de la sol. De la inceputurile organizatiei a fost declansat un proces continuu de dialog si colaborare atat intre structurile NATO si industrie, cat si in interiorul comunitatii industriilor de aparare. Acum cand Romania este membru cu drepturi depline, a venit momentul ca si industria romaneasca sa se integreze activ in acest proces.

Conflictele din ultimii ani din Afganistan si Irak au adus pe scena razboiului atacurile cu lansatoare de grenade antitanc asupra aeronavelor, in special asupra elicopterelor si avioanelor de transport. Aceste atacuri, dincolo de pagubele materiale, au frecvent ca rezultat importante pierderi de vieti omenesti. De aceea la nivelul NATO s-a considerat ca este de importanta vitala prevenirea unor astfel de atacuri. In acest context, firme de prestigiu din cele 26 de tari ale Aliantei Nord-Atlantice au primit provocarea de a crea sisteme de prevenire a unor astfel de atacuri. La sediul organizatiei s-au primit mai multe solutii din partea unor firme de mare prestigiu. Organizatorii expozitiei de la Bruxelles au selectat cele mai bune propuneri tehnologice si au rezultat un numar de 25 de solutii provenite din 10 tari.

Solutia romaneasca, apreciata de oficialii NATO

Intre aceste solutii se numara si o propunere din Romania, venita din partea companiei UTI Systems, cunoscuta ca fiind unul dintre cei mai importanti integratori de sisteme electronice militare din Romania.

Reprezentantii UTI ne-au declarat ca analizele de risc si vulnerabilitate facute de catre expertii companiei au aratat ca majoritatea atacurilor reusite asupra aeronavelor sunt lansate in aceste zone, iar blindaje suficient de puternice pentru grenadele antitanc sunt dificil, daca nu imposibil, de realizat. Pentru mijloacele active de contracarare a rachetei in zbor, timpul de reactie este foarte limitat, deorece atacurile sunt declansate din apropiere.

Astfel UTI s-a concentrat asupra prevenirii atacului propriu-zis, perioada de pregatire fiind aceea cand atacatorii sunt cel mai vulnerabili. Compania UTI Systems a propus un sistem de supraveghere mobil, denumit SIS-UM, destinat teatrelor de operatiuni, care, montat in zonele de aterizare si decolare a aeronavelor, permite detectarea din timp a tragatorilor care pregatesc lansarea unor atacuri teroriste, permitand astfel anihilarea tentativelor inainte ca atacul sa aiba loc.

Standul UTI Systems s-a bucurat de aprecierile publicului avizat, constituit din personalul reprezentantelor nationale la NATO, din inalti oficiali ai organizatiei, incepand cu secretarul general al Aliantei, Jan de Hoop Schaefer, secretarul general adjunct, Marshall Billingsley, precum si directorii nationali pentru armamente si delegatiile tarilor membre.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.