Deficitul de locuri in gradinitele din Bucuresti va fi suplinit, si in acest an, prin marirea numarului de copii dintr-o grupa, de la 20 la 25-30, a precizat, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), Marian Banu

Anul acesta este nevoie de inca aproximativ 11.000 de locuri, in conditiile in care planul de scolarizare al Ministerului Educatiei prevede 26.200 de locuri, iar cererea este de aproximativ 37.000.

O parte a deficitului va fi redusa datorita celor opt gradinite noi care se vor deschide in sectorul 3, care va suplimenta cu 1.000 numarul de locuri deja existente. De asemenea, in sectorul 1, vor fi 100 de locuri in plus fata de anul trecut, dupa ce primaria a cumparat doua localuri noi pentru gradinite.

O alta problema a gradinitelor din Bucuresti este deficitul de cadre didactice, estimat de ISMB la aproximativ 550. Iar asta dupa ce, in urma concursurilor de titularizare si suplinire, au fost acoperite doar 350 dintre cele 900 de posturi de educatoare disponibile anul acesta.

"Deficitul de educatoare se mentine, pentru ca, desi am organizat numeroase concursuri pentru ocuparea locurilor, educatoarele nu mai vin la concurs. Vom rezolva situatia in maximum doua saptamani, cu educatoare pensionate, care vor fi platite la cumul", spune purtatorul de cuvant al ISMB.

In Bucuresti functioneaza 180 de gradinite de stat si 111 particulare.

ISMB va prezenta, vineri, situatia completa a unitatilor de invatamant din Capitala, incluzand aici gradinite, scoli si licee, cu trei zile inainte de inceperea anului scolar 2008-2009.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.