Patru scoli din sectorul 4 nu au primit aviz sanitar de functionare, din cauza ca nu respecta normele igienico-sanitare. Astfel, nu vor putea primi elevii pe 15 septembrie, au anuntat astazi edilii sectorului.

Unitatile de invatamant in aceasta situatie sunt scolile nr. 93, 109, 110 si 189, care sunt incluse in programul de reabilitare cu fonduri de la Banca Europeana de Investitii.

Printre neregulile constatate la ultimul control efectat de inspectorii primariei si de Inspectia Sanitara de Stat, se numara lipsa apei calde la grupurile sanitare, neefectuarea lucrarilor de igienizare in spatiile de clasa si in holurile de acces, grupuri sanitare in care functionau bazine vechi, foarte uzate, cu pete de rugina, precum si lipsa avizelor sanitare necesare functionarii cabinetelor medicale.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat luni ca toate scolile din Bucuresti neautorizate sanitar au fost renovate si utilate pentru inceperea anului scolar, urmand sa primeasca avizul sanitar de functionare. Data fiind situatia celor patru scoli fara aviz sanitar din sectorul 4, edilii acestei zone administrative ii solicita, din nou, edilului-sef sprijinul pentru ca situatia acestor unitati de invatamant sa fie rezolvata.

Anul scolar 2008-2009 va incepe luni, 15 septembrie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.