Un roman in varsta de 33 de ani, rezident in Italia, a incetat din viata sambata, dupa ce avionul de mici dimensiuni la bordul caruia se afla s-a prabusit intr-o zona muntoasa din nord-estul tarii, relateaza agentia de presa ANSA

Aparatul de mici dimensiuni, monomotor, care a decolat de pe aeroportul din Montichiari, Brescia, a disparut de pe radare inca de sambata. Alarma a fost data insa duminica, de parintii pilotului, ingrijorati ca nu au putut sa ia legatura cu el timp de 12 ore.

Cercetarile au fost ingreunate de faptul ca pilotul nu anuntase planul de zbor si destinatia inainte de a decola, relateaza APCOM.

Avionul a fost gasit astazi, prabusit intr-o zona izolata, intre doi munti, unde se poate ajunge numai cu elicopterul. Potrivit ANSA, este posibil ca avionul sa fi lovit un perete de stanca din cauza vizibilitatii reduse din zona si sa se fi prabusit.

Pilotul, un italian in varsta de 45 de ani, si pasagerul roman au decedat. Potrivit carabinierilor, citati de agentia de presa APCOM, este posibil ca la bord sa se mai fi aflat o persoana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.