Peste jumatate dintre medicamentele naturiste Ayurveda contin metale toxice si chimicale in cantitati periculoase, de peste 10.000 de ori mai mari decat limitele de concentratie acceptate, arata un studiu efectuat de cercetatorii din cadrul Universitatii de Medicina din Boston.

Ayurveda este o practica indiana traditionala bazata pe conceptia holistica de stare de bine, de sanatate, a intregului organism. Tehnica combina ierburi medicinale, sedinte de meditatie, yoga dar si terapie prin masaj, si este din ce in ce mai populara in medicina occidentala, ca alternativa pentru combaterea unei largi game de boli si afectiuni.

Este practicata si folosita la cel mai inalt nivel in India, unde exista o retea vasta de clinici, spitale si colegii, bazate pe acest remediu, care servesc milioane de pacienti.

De-a lungul timpului, aceasta practica s-a raspandit si in SUA si Europa, odata cu migrarea sud-asiaticilor in toata lumea. A devenit populara si datorita asocierii cu nume celebre, precum Madonna, Naomi Campbell sau Cherie Blair.

Oamenii de stiinta sustin insa ca aceste produse ar trebui interzise de la comercializare, din cauza nivelului ridicat de metale periculoase din compozitie.

Studiul, condus de Dr Robert Saper, de la Universitatea de Medicina din Boston, a analizat 193 de produse Ayurveda, cumparate de pe 25 de site-uri ce comercializeaza astfel de medicamente.

Cel mai mare nivel de metale toxice a fost gasit in medicamente din gama Ayurveda numite “rasa shastra”, folosite in tratamentul unor boli grave precum paralizia. Medicamentul contine o combinatie de ierburi, plumb, zinc si fier.

In total, aproape jumatate din produsele analizate au fost depistate cu continut ridicat de plumb (cel mai des intalnit), mercur si arsenic.

Mai mult decat atat, se pare ca in ultimii 30 de ani au fost inregistrate peste 80 de cazuri de otravire cu plumb in urma consumului de medicamente Ayurveda.

Potrivit cercetatorilor, "ierbuile si suplimentele cu continut ridicat de plumb mercur si arsenic nu ar trebui comercializate pe internet sau in orice alte locuri".

"Medicamentele care sustin ca vindeca o boala nu ar trebui sa declanseze alte afectiuni din cazua prezentei unor mateiale toxice precum plumb" a declarat co-autorul studiului, Profesorul Venkatesh Thuppil, de la Colegiul Medical St John din India.

Robert Saper, conducatorul studiului, este de parere ca descoperirile ar trebui sa impulsioneze autoritatile sa interzica comercializarea medicamentelor periculoase, sub inselatoarea denumire de suplimente nutritive.

"Nu ar trebui sa fiu eu cel ce rezolva acest aspect", a mai spus acesta. El s-a implicat in acest caz in anul 2003, dupa ce un indian s-a prezentat de urgenta la o clinica din Boston in pragul unui atac de inima. In urma analizelor, "vinovat" s-a dovedit a fi plumbul acumulat in organismul barbatului in urma unui tratament bazat pe medicamente Ayurveda.

"Foarte multe studii arata ca prezenta plumbului in sange, chiar si in cantitati foarte mici, creste presiunea sangelui, determina disfunctii ale rinichilor si micsorarea IQ-ului", explica Saper

Producatorii nord-americani se apara in fata acestor critici sustinand ca furnizorii din India amesteca cu buna stiinta aceste metale cu ierburi, dar nu si ei. In ciuda acestor declaratii, studiul a demonstrat ca 21% dintre produsele de provenienta americana analizate contin plumb, 3% mercur si 3% arsenic, in timp ce produsele din India, 17% contin plumb, 7% mercur si sub 3% arsenic.

Zeci de programe si training-uri ce sustin Ayurveda se desfasoara in prezent in America, numarul persoanelor care folosesc aceste preparate pe baza de plante ridicandu-se la circa 750.000.

In incercarea de a depista sursa contaminarii, cercetatorii si expertii sunt de parere ca prezenta metalelor toxice are mai putin de-a face cu procesul de manufactura, si mai mult cu solul din care provin plantele.

Din pacate insa, nu exista inca un standard a ceea ce este considerat sigur si sanatos.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.