Scandalul iscat in urma intensificarii si extinderii epidemiei de rujeola a scos la suprafata un aspect extrem de grav: Ministerul Sanatatii nu este pregatit pentru combaterea unor epidemii in zonele inundate. Si asta pentru ca nici pana in prezent licitatia pentru achizitia de vaccinuri necesare in preventia epidemiilor nu a fost finalizata. Putinele doze de vaccinuri trimise in regiunile calamitate au fost luate din rezerva Ministerului Sanatatii pentru situatii speciale, dar necesarul depaseste cu mult stocurile existente.

Intarzierea nepermisa in organizarea licitatiei pentru vaccinuri este inexplicabila, mai ales ca ea pune in pericol sanatatea populatiei. Potrivit fostului ministru al sanatatii, Ovidiu Branzan, licitatia ar fi trebuit organizata inca din luna decembrie a anului trecut, pentru a se putea respecta planul national de vaccinare si ca in aceasta perioada ar fi trebuit deja inceputa licitatia pentru vaccinuri antigripale.

Ministrul sanatatii, Mircea Cinteza, a gasit vinovatii si pentru izbucnirea epidemiei de rujeola. Bineinteles ca acestia nu au nici o legatura cu domnia-sa si nici macar cu cei aflati in subordinea domniei- sale. Vinovati sunt fostii conducatori ai Ministerului Sanatatii, afirma ministrul Cinteza, acei conducatori care nu au efectuat campania de vaccinare in masa in 2002-2003, astfel incat epidemia de rujeola din 2004-2005 sa poata fi evitata. In replica, Ovidiu Branzan, fostul ministru al sanatatii, afirma ca "acest fapt este o aberatie, campaniile de vaccinare facandu-se conform standardelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii".

"Cand apar epidemii explozive, cum este cazul celei de rujeola din acest an, trebuie sa intervii cu masuri specifice si sa creezi un cerc de protectie, dar cei de la minister nu au facut nimic si s-au multumit sa arunce vina pe fosta guvernare. In perioada cand am condus Ministerul Sanatatii s-au facut campanii de vaccinare si, ca noutate, am si introdus un vaccin triplu, impotriva rujeolei, rubeolei si a oreionului", ne-a declarat Ovidiu Branzan. In comunicatul remis presei de catre Ministerul Sanatatii se mai preciza ca vina pentru epidemia de rujeola apartine fostului director al Directiei de Sanatate Publica Timis, care nu a utilizat dozele de vaccinuri existente in depozitele "Unifarm".

Insa, epidemia de rujeola se manifesta in patru judete din Vest, nu numai in Timis", sustine Ovidiu Branzan, si chiar si in alte zone ale tarii. De precizat ca numarul de cazuri de rujeola inregistrat in prezent este, numai in zona de Vest a tarii, de sute de ori mai mare ca in aceeasi perioada a anului trecut, insa epidemia s-a extins si in Maramures, dar si in multe din judetele Moldovei. Aparitia bolii in spitalele aradene, precizeaza medicii, a fost cauzata de faptul ca multe comunitati de rromi din judet nu si-au vaccinat copiii conform graficului recomandat. Rujeola sau pojarul este o boala foarte contagioasa si afecteaza in special copiii cu varste cuprinse intre un an si trei ani care nu sunt vaccinati. Boala poate fi mortala, aceasta provocand afectiuni pulmonare si laringiene, care duc la crize de sufocare.

Pericol maxim in zonele inundate

Dr. Alexandru Rafila, directorul Institutului de Sanatate Publica, sustine ca riscurile de izbucnire a unor epidemii de proportii in zonele afectate de inundatii sunt foarte mari daca nu se iau masurile necesare. "In primul rand trebuie asigurata apa de calitate, iar populatia trebuie vaccinata. Dar poate ca masura cea mai importanta este aceea de informare si educare a populatiei", ne-a declarat dr. Alexandru Rafila. In Timis, campania de informare s-a facut prin echipe de medici care au colindat zonele si prin reprezentanti ai primariilor locale, posibilitatea de acoperire a intregului efectiv de oameni afectati fiind totusi destul de redusa.

Ministerul Sanatatii ne-a comunicat ca pana acum au ajuns in zonele calamitate 4.400 doze de vaccin antihepatitic inactivat, 4.800 de doze vaccin disperotetanic si 200 de doze de vaccin tifoidic inactivat. Cantitatile sunt insa insuficiente, avand in vedere zecile de mii de oameni aflati in regiunile afectate de inundatii. "Ministerul Sanatatii este complet nepregatit in fata izbucnirii unor epidemii in zonele calamitate. Pana acum au fost vaccinati prea putini oameni, in conditiile in care ar fi trebuit demarata o campanie de vaccinare in masa", a afirmat Ovidiu Branzan, fost ministru al sanatatii.

Desi suntem aproape de jumatatea anului, licitatia nationala pentru achizitia de vaccinuri nu este nici pe departe finalizata. Data-limita pentru depunerea scrisorilor de interes a fost 25 aprilie 2005, urmand ca pana la data de 12 mai sa fie selectate firmele care indeplinesc conditiile impuse. Insa, tot acest "mecanism" al acestei licitatii tardive este tinut in mare secret de catre ministrul Cinteza si directorii sai, numele celor sapte firme din care va fi selectata castigatoarea fiind "top secret". In acest ritm, campania de vaccinare in masa mai are mult si bine de asteptat.

Potrivit datelor puse la dispozitie pe site-ul MS, prin aceasta licitatie vor fi achizitionate vaccin combinat (rujeolic, rubeolic, oreion), vaccin rujeolic viu atenuat liofilizat, vaccin combinat (diftero-tetano-pertusis celular), vaccin hepatitic si vaccin polio oral trivalent. Deci, toate vaccinuri care pot preveni izbucnirea epidemiilor in zonele acoperite de ape, dar pe care Ministerul Sanatatii nu pare sa aiba nici un interes sa le achizitioneze. Mai mult, desi ministrul Cinteza a anuntat ca in castigarea licitatiilor va prima calitatea materialelor si medicamentelor, si nu pretul, iata ca aceasta prima licitatie medicala din cariera sa de ministru are ca singura conditie pentru castigatori pretul cel mai mic!

Carantina antimalarie, in Timis

Prefectul de Timis vrea sa instituie carantina in judet din cauza pericolului izbucnirii epidemiei de malarie. Autoritatile se tem ca tantarul anofel ar putea aparea din nou, dupa peste 40 de ani de absenta in zona. Pentru combaterea tantarilor este nevoie de 4.500 tone de substante, cantitate care nu poate fi asigurata din fondurile locale. Daca va fi instituita carantina, nici o persoana nu va putea parasi judetul timp de mai multe luni.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.