O data cu integrarea europeana, parlamentarii s-au gandit ca nu ar fi rau sa-si racordeze statutul la cel al colegilor lor din UE. Si cum nu le trebuia numai un club de mare lux, si-au pus mintea la contributie si i-au trimis la munca pe colegii de la Comisia parlamentara pentru statutul deputatilor si senatorilor.

In mare viteza, s-a inceput studierea diferitelor statute europene pentru a "creiona" modul in care va arata noua lege in acest sens. Mai concret, alesii au luat drept model tarile Uniunii Europene, unde parlamentarii "au drepturi frumusele" spun ei, iar noi trebuie sa ne "racordam" la aceste standarde.

Astfel, parlamentarii au analizat cu jind faptul ca pana si in Cehia salariul de baza al unui parlamentar ar fi undeva la 1.450 de euro pe luna. De asemenea, alesii au descoperit ca in unele tari ale Uniunii, precum Cipru, indemnizatiile alesilor nu sunt impozitate. Paradis fiscal, nu altceva... Pe tapet a fost repusa si pensia parlamentarilor, pentru ca alesii sustin ca un asemenea sistem este folosit in indepartata Estonie. Insa, in momentul in care au vazut ca angajatii Camerei care au realizat materialul au descoperit in Finlanda existenta unei asa-numite holiday-pay - indemnizatie de vacanta de 1.900 de euro -, alesii chiar s-au binedispus.

Tonusul a crescut cand au aflat ca parlamentarii francezi au o indemnizatie de 6.500 de euro si o suma forfetara de 5.500. Proiectul de lege pe care il vor initia parlamentarii romani va tine seama si de faptul ca parlamentarii greci beneficiaza de protectie personala asigurata de un politist. Extrem de interesanta a fost considerata si o prevedere care ar exista in Italia - se zice in material ca in Parlamentul de la Roma un ales care este prezent la 30% din operatiile de votare este considerat prezent intreaga zi!

Din modelul britanic, cea mai atractiva pare prima pentru reintegrare care s-ar acorda unui parlamentar care nu a mai fost ales si care s-ar cifra intre 25.000 si 55.000 de lire. In plus, indemnizatia anuala este de 55.000 de lire. Parlamentarii britanici beneficiaza de decontari pentru transport chiar daca depasesc 20.000 de mile pe an.

"Deocamdata analizam toate aceste materiale. Este momentul sa luam ce este mai bun din ele, sa invatam din experienta altor tari. Iti este si rusine ca parlamentar roman, dupa ce vezi acest material, ca suntem ultimii in Europa. Sigur nu o sa ajungem chiar la aceste salarii, dar trebuie sa ne integram si noi in Europa", ne-a declarat un deputat sub protectia anonimatului.

Si in trecut au mai fost dezbatute proiecte de statut ale deputatilor si senatorilor, fiecare intesat de privilegii pentru parlamentari. Adoptarea unei astfel de legi a fost abondonata pe ultima suta de metri in conditiile in care anul trecut a fost unul electoral. Acum alegerile au trecut si subiectul poate fi repus pe tapet...


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.