Presedintele Traian Basescu a mai ramas cu un loc vacant la Cotroceni. Consilierul prezidential pentru relatii internationale, Andrei Plesu, si-a dat ieri demisia, seful statului semnand si decretul care consfinteste parasirea functiei. Conform unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, pana la numirea unui nou consilier prezidential, activitatea Departamentului de Politica Externa din cadrul Presedintiei va fi coordonata de consilierul de stat Anca Ilinoiu.

MOTIVATIE

Administratia prezidentiala nu a dat nici o explicatie in privinta motivelor pentru care Plesu a parasit functia de consilier, dar acesta a declarat ulterior ca a demisionat din motive de sanatate. "Era o intentie mai veche. Este o problema legata de sanatate. Efortul si ritmul de lucru de aici depaseau puterea arterelor mele", a afirmat Plesu. El a mai spus ca i-a propus presedintelui Basescu cateva "ipoteze" pentru inlocuirea sa. "Nu las locul liber. Am propus cateva ipoteze. Ramane ca domnul presedinte sa decida", a declarat Andrei Plesu.

CONFLICT

Surse neoficiale spun ca Plesu ar fi avut un conflict mocnit cu sefa Cancelariei presedintelui, Elena Udrea. Acesta ar fi sesizat, subtil, la modul general, necesitatea ca angajatii Administratiei Prezidentiale sa poarte o tinuta decenta, mai ales in cadru oficial, de aceasta remarca simtindu-se vizata Elena Udrea. Sefa Cancelariei nu s-a lasat mai prejos.

La intoarcerea din Irak, intrebata fiind de ce s-a dus ea acolo si nu Andrei Plesu, Udrea a raspuns ca are o conditie fizica mai buna decat acesta. "Eu m-as fi dus oricum acolo. Era nevoie de un om care sa dovedeasca rezistenta fizica deosebita. Pe domnul Plesu, care se ocupa de astfel de probleme, l-ar fi incomodat vestele antiglont de peste 17 kg, castile foarte grele sau transportul cu elicopterele speciale. A fost doar o problema de conditie fizica", declara Udrea, la sfarsitul lunii martie, unui cotidian central.

Citeste si:

INCA O PLECARE

Demisia lui Andrei Plesu ar putea fi urmata in scurt timp de cea a consilierului de stat la Departamentul Securitatii Nationale, Constantin Degeratu, care a fost reactivat si care ar urma sa fie numit la conducerea Statului Major General al Armatei, in locul lui Eugen Badalan.

POSTURI LIBERE LA PRESEDINTIE

Acesta este al doilea post vacant la Palatul Cotroceni, nefiind ocupate nici postul de consilier prezidential pe probleme de securitate nationala, dar nici incerta functie de sef al Administratiei Prezidentiale. Cele doua functii au fost ocupate, la inceputul mandatului lui Traian Basescu, de Vasile Blaga, dar numai pentru cateva zile. Acesta a fost numit ulterior ministru al Administratiei si Internelor.

De altfel, Basescu si-a completat cu mare greutate garnitura de consilieri prezidentiali si de stat, pastrandu-i la inceput pe cei ai lui Ion Iliescu si apoi inlocuindu-i treptat. Andrei Plesu a fost numit consilier prezidential in decembrie 2004, cand presedintele Traian Basescu a preluat mandatul de sef al statului.