Cabinetul Tariceanu atinge cote similare de incredere din partea populatiei celor ale predecesorului sau, guvernul PSD. Traian Basescu, in calitate de sef de stat, aproape ca il egaleaza pe Ion Iliescu in epoca sa de glorie din 1990.

Barometrul Opiniei Publice (BOP), realizat de IMAS in perioada 8-15 aprilie 2005 si furnizat ieri redactiilor, remarca o scadere a imaginii pozitive de care s-a bucurat cabinetul Tariceanu la inceputul mandatului. Fenomenul nu reprezinta o surpriza. Aproape aceeasi erodare a cunoscut-o si cabinetul Nastase in primul an de mandat. Astfel, desi actualul guvern a inregistrat, in patru luni, o pierdere de 23 de procente, el se pastreaza, inca, la cote rezonabile. In ianuarie 2005, 65% dintre respondenti considerau ca lucrurile se indreapta intr-o directie buna in Romania si 27 la suta, intr-una rea. In februarie 2005, 53 la suta erau optimisti si 38% negativisti. In luna martie, 48 % dintre respondenti erau de parere ca lucrurile merg in directia buna, in timp ce 45% credeau invers. In aprilie, procentul celor care cred ca Romania merge in directie buna a ajuns la 42%, numarul celor care cred ca lucrurile merg in directie gresita ajungind la 51 la suta.

Nastase, un "an de miere’’

Cu patru ani in urma, cabinetul Nastase se confrunta cu probleme asemanatoare, dar cota sa de scadere a fost mai temperata de-a lungul primului an de mandat, in comparatie cu actualul Executiv, ceea ce i-a si facut pe sociologi sa aprecieze ca guvernul PSD s-a bucurat de "un an de miere’’. Astfel, un sondaj CURS consemna ca, in martie 2001, 44 la suta din respondenti considerau ca lucrurile merg intr-o directie buna, in luna iunie 2001 numarul lor a scazut la 38 la suta, iar in octombrie 2001 a ajuns la 36 la suta. Mircea Kivu, directorul IMAS, a explicat ca usoara pierdere de teren a actualei guvernari se datoreaza "diferentei dintre entuziasmul de dupa alegerile electorale din 2004 si asteptarile foarte mari ale cetatenilor, in special intre ceea ce sperau ei ca va insemna efectul scaderii impozitului la 16 la suta si realitate".

PUR si PPCD nu trec pragul

Daca duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, Alianta PNL-PD le-ar cistiga fara emotii. In schimb, PSD ar inregistra un scor mai slab decit cel obtinut de Marian Vanghelie la alegerile din martie 2005 din Bucuresti: 27 la suta. Astfel, in ianuarie 2005, PNL-PD aveau 66 la suta, in februarie - 58 la suta, in martie - 54 la suta, in aprilie - 55 la suta. In paralel, PSD ajunge de la 19 la suta, cu cit era cotat in ianuarie 2005, la 27 la suta in aprilie. PRM oscileaza intre 7 la suta, in ianuarie, si 9 la suta in ultimele trei luni. UDMR se zbate la cinci la suta, pragul minim de accedere in Parlament, in timp ce PUR si PPCD intra in categoria "alte partide’’. Pentru Mircea Kivu, important e faptul ca Alianta PNL-PD nu a mai scazut in ultimele doua luni, prevazind un trend consecvent. Acelasi fenomen l-a inregistrat si PSD in anul 2001. In schimb, Basescu s-a bucurat, in ianuarie 2005, de 75 la suta aprecieri pozitive, fiind aproape la egalitate cu Ion Iliescu din anul 1990. Cota lui Basescu a scazut insa cu 19 la suta in patru luni. In aprilie, el este apreciat de 55 la suta din respondenti.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.