Retrimiterea legii retrocedarilor in Parlament naste controverse aprinse intre chiriasi si fostii proprietari, dupa ce presedintele Traian Basescu a trimis inapoi la Parlament legea initiata de Partidul Conservator. Asfel, conflictul dintre fostii proprietari si chiriasi se adanceaste tot mai mult.

"Nu pot decat sa zambesc la o asa aberatie de lege. Toate vanzarile facute pe legea 112 sunt vanzari ilegale in proportie de 92%. Omul de rand, cel care nu are ce pune pe masa, va plati pentru despagubirile caselor luate de nomenclatura", a declarat Theodoru Maria, presedintele Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat, duminica, la Realitatea TV.

De cealalta parte, chiriasii evacuati din casele nationalizate spun ca situatia lor ar fi putut fi rezolvata de actul normativ initiat de conservatori. "Sa ia o hotarare, pentru ca in Romania anului 2008 nu se poate ca oamenii sa fie aruncati in strada. E imposibil, iar tragedia familiei mele nu trebuie sa se mai repete. Fiica mea si-a gasit tatal in streang. Este posibil ca acest copil sa mai traiasca in Romania?", se intreaba Valeria Oancea, evacuata.

Senatorul PC Marius Marinescu a declarat la randul sau ca prin legea initiata de formatiunea sa, se doreste ca fostii proprietari sa primeasca bani, iar noii proprietari sa ramana in case. "Nu putem sa facem o dreptate pentru vechii proprietari, cu o nedreptate pentru noii proprietari", sustine Marinescu.

"Legea va ramane asa pentru ca tot ce vine de la presedinte este deja transat", crede Petre Ungureanu, deputat PD-L.

Potrivit legii initiate de conservatori, proprietarii imobilelor nationalizate si vandute apoi de stat vor primi bani in locul retrocedarii in natura. O alta modificare prevede ca acei chiriasi care au cumparat imobilele, insa le-au pierdut apoi in instanta, sa primeasca despagubiri la valoarea de piata, iar daca au primit deja bani, pot cere in justitie diferenta pana la valoarea de piata a imobilelor.

Seful statului a decis sa nu promulge actul normativ, pe motiv ca legea initiata de PC reprezinta de fapt o noua nationalizare
.


Despre autor:

Realitatea

Sursa: Realitatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.