Partidul Democrat-Liberal va propune in sesiunea parlamentara din toamna o modificare a actualei legi a raspunderii ministeriale, in sensul in care sa se asigure "o egalitate de tratament constitutional" intre simplii senatori si deputati si cei care detin sau au detinut functii in guvern.

PD-L porneste de la ideea ca un simplu parlamentar poate fi urmarit penal fara avizul camerei din care face parte, pe cand un coleg parlamentar care este sau a fost ministru e privilegiat si nu poate fi urmarit penal decat cu acordul Senatului sau Camerei Deputatilor.

PD-L invoca principiul egalitatii in drepturi prevazut de Constitutie, care exclude "privilegiile si discriminarile".

In opinia senatorului UDMR Eckstein Kovacs intr-adevar, prin Constitutie si deciziile Curtii Constitutionale, un actual sau un fost membru al guvernului care este senator sau deputat e privilegiat pentru ca nu poate fi urmarit penal fara avizul parlamentului.

In acelasi timp un deputat sau un senator, se spune in Constitutie, "poate fi urmarit penal pentru fapte care nu au legatura cu activitatea in exercitarea mandatului dar nu poate fi perchezitionat, retinut sau arestat fara incuviintarea camerei din care face parte", decat "in caz de infractiune flagranta".

Oricat de intemeiate ar fi observatiile PD-L privind aceasta atitudine privilegiata fata de ministrii parlamentari, ele nu vor trece insa de Curtea Constitutionala, apreciaza senatorul jurist Peter Eckstein Kovacs.

“Eu cred ca ideea e laudabila, e buna, o sustin. Insa nu poate fi facuta fara a modifica aceasta prevedere a Constitutiei privind raspunderea ministeriala”.

“Ca atare aceasta initiativa este una care urmareste mai mult un capital de simpatie, dar din punct de vedere juridic, fara modificarea Constitutiei, nu are cum”.

“Adica poate sa treaca dar o ataca cineva la Curtea Constitutionala si pica, pentru ca in mod vadit Constitutia este prost redactata din acest punct de vedere”, spune la BBC Peter Eckstein Kovacs.

Si specialistul in drept constitutional Ioan Stanomir, membru al comisiei prezidentiale pentru modificarea constitutiei, crede ca judecatorii Curtii Constitutionale ar fi mers prea departe in interpretarea textului fundamental.

“In sensul ca a permis Parlamentului un control asupra procedurilor judiciare dincolo de ceea ce Constitutia permite”.

“Daca ati citit cu atentie Constitutia, ati observat ca decizia Curtii Constitutionale extinde sfera acordului Parlamentului, inclusiv in domeniul declansarii urmaririi penale impotriva unui fost ministru care este parlamentar”, spune domnul Stanomir.

Si totusi si specialistul in drept constitutional Ioan Stanomir nu da nici o sansa proiectului PD-L in fata Curtii Constitutionale.

Legea raspunderii ministeriale a cunoscut numeroase modificari in ultimii ani: fostul ministru al justitiei Monica Macovei a schimbat-o astfel incat avizul parlamentului sa fie necesar doar in cazul ministrilor in functie, nu si a fostilor ministri.

Modificarea legii a dus de altfel la intoarcearea dosarelor Nastase, Mitrea si Mihailescu catre procurori.
Acesta dupa ce Curtea Constitutionala a decretat neconstitutionala legea in forma propusa de doamna Macovei pe motiv ca un actual ministru nu poate fi privilegiat fata de un fost ministru si trebuie evitata discriminarea.

Acelasi principiu este invocat acum de PD-L cand spune ca un parlamentar simplu nu poate fi tratat diferit fata de un parlamentar care e sau a fost ministru.

Intre timp, dosarele fostului premier Adrian Nastase, fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea si a altor doi fosti ministri, Paul Pacuraru si Codrut Seres, au acum nevoie de acordul parlamentului dupa ultima decizie a Curtii Constitutionale.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.