Trimisii tarii la Bruxelles s-au cam saturat de rigorile europene si isi planuiesc revenirea in Parlamentul national. Corlatean, Roberta Anastase sau Mihaela Popa sunt doar cativa dintre europarlamentarii care vor candida la alegerile din toamna.
Dupa ce Si-au testat notorietatea in alegerile locale din iunie si dupa ce au pus umarul in campania electorala pentru partidele pe care le reprezinta, cativa dintre europarlamentarii romani au realizat ca se simt mai atrasi de politica damboviteana decat de legile europene.

Unul dintre politicienii decisi 100% sa se arunce in cursa electorala din toamna este pesedistul Titus Corlatean, care va candida intr-un colegiu uninominal din Brasov, judetul pe care l-a reprezentat pana in 2007 in Camera Deputatilor. „Am propuneri de la mai multe filiale puternice, dar prefer sa raman si la bine, si la rau cu colegii de la organizatia Brasov (n.red. - referire la tensiunile din PSD Brasov provocate de decizia de la Mamaia de dizolvare a conducerii). In locul meu, la Parlamentul European va merge probabil urmatorul de pe lista, Victor Bostinaru, cred“, a declarat pentru Cotidianul Corlatean. Intrebat daca e moral sa abandoneze fotoliul de europarlamentar dupa doar cateva luni, pesedistul ezita un raspuns concret: „Intrebarea e legitima, dar eu cred ca am facut in aceasta scurta perioada mai multe lucruri poate chiar si decat colegii din tarile vestice cu un mandat intreg. Am demonstrat ca pot fi util Romaniei si electoratului, si-n tara, si-n afara, dar cred ca prezenta mea e mai importanta in tara“.

Pe aceeasi pozitie se situeaza si colega de la PD-L, Roberta Anastase, care insa mai cantareste avantajele si dezavantajele unei candidaturi in Parlamentul Romaniei. „Nu am luat inca o decizie finala, dar daca voi candida, ce e mai sigur, ma voi indrepta catre Ploiesti, orasul meu natal, intr-un colegiu uninominal de acolo. E o decizie de cariera si nu e usor sa pun in balanta aspectele pozitive si negative“, ne-a declarat Anastase. In privinta moralitatii candidaturii, Anastase sustine ca si-a dus la bun sfarsit obiectivele propuse in campania electorala de anul trecut: „Am promis electoratului un raport pe Marea Neagra, il avem. Daca ar fi sa plec de la PE, ma simt impacata ca om politic“.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.