Politica 4 Iulie 2008 03:58
Proiectul de lege mai este semnat de Adrian Paunescu, Carol Dina si Aurel Ardelean

Dupa ce parlamentarii Ghise si Funar ne-au scandalizat prin legea privind prezentarea in mod egal a stirilor pozitive cu cele negative, o noua lege cel putin ciudata a fost inaintata Senatului de catre acelasi peremist Funar, alaturi de care au venit atat colegii de partid ai acestuia, Aurel Ardelean si Carol Dina, cat si pesedistul Adrian Paunescu.

Cei patru au inaintat Biroului Permanent al Senatului proiectul de Lege privind infiintarea unui Institut Roman pentru Studii Indo-europene, "cu sediul in Bucuresti, sub egida Parlamentului Romaniei".
Conform celor patru initiatori ai legii, "sediul Institutiei si arhiva acesteia vor beneficia de paza permanenta, cu titlu gratuit, asigurata de Comandamentul Trupelor de Jandarmi", iar fondurile necesare functionarii acestui Institut vor fi asigurate de catre Senatul Romaniei.

Termenul de Indo-european este definit ca un concept logic, dedus si formulat de William Jones
Initiatorii acestei legi au incercat sa explice si de ce vor un Institut pentru Studii Indo-europene.
In Legea propusa, acestia sustin ca termenul de Indo-european este definit ca un "concept logic, dedus si formulat in 1786 de catre Presedintele Curtii Supreme din Bengal, William Jones, numit in functie de regina Marii Britanii".

"Jones, care stia de acasa greaca veche si latina, s-a apucat sa invete si sanscrita, constatand astfel ca intre cele trei limbi exista asemanari izbitoare, iar unele din acestea se gasesc si in alte limbi. De aici a tras concluzia ca aceste limbi trebuie sa provina dintr-o limba-mama care, probabil, a disparut (...) Nestiind cum se numea acesta limba mama, Jones a numit-o indo-europeana", au aratat parlamentarii istoria termenului de limba indo-europeana.

"Arienii primitivi cunosteau stejarul, posibil teiul si mai putin sigur ulmul"

Pentru a fi si mai convingatori, parlamentarii au prezentat, "foarte pe scurt", si constatarile unor savanti apuseni si rezultatele unor cercetari ale unor Universitati celebre care trimit la Spatiul Carpatic ca loc de pornire al culturilor si civilizatiilor din spatiul indo-european. Conform acestui proiect de Lege, faimoasa Universitate Cambridge din Marea Britanie a publicat o "lucrare impresionanta" intitulata Instoria Indiei scrisa de Univerisitatea Cambridge.

Dar in conditiile in care, "din pacate", lucrarea nu se gaseste in Bibliotecile publice din Romania "desi este fundamentala pentru istoria culturii europene si a Asiei vestice", deputatii au avut buna intentie de a ne arata si noua cateva fragmente din "impresionanta opera, piatra de hotar pentru istoria veche a Europei".

Sub semnul unor extraordinare revelatii, parlamentarii ne spun ca: "arienii primitivi traiau in zona temperata, cunosteau cu mare certitudine stejarul, fagul, salcia, anumite specii de conifere si, se pare, mesteacanul, posibil teiul si, mai putin sigur, ulmul" si ca "dupa toate probabilitatile arienii erau sedentari, pentru ca, dupa cate se pare, graul le era familiar"; ca animalele cunoscute erau boul si vaca, oaia, calul, cainele, porcul si unele specii de cerb. In timpurile stravechi, se pare, nu cunosteau magarul, camila si elefantul. Dintre pasari, putem deduce din limba ca ei cunosteau gasca si rata, iar cea mai familiara pasare rapitoare era, dupa cate se pare, uliul".

Gheorghe Funar este initiatorul mai multor legi controversate. Una dintre initiativele de lege care a produs consternare a fost cea initiata altaturi de Adrian Paunescu si care prevedea introducerea in scoli a unei ore de sah pe saptamana. Cei doi spuneau ca doresc ca fiecare unitate de invatamant sa aiba un club de sah si in fiecare an sa se organizeze la nivel local, judetean si national un campionat de sah. O alta propunere apartinand activului parlamentar peremist consta in amprentarea tuturor alegatorilor in ziua scrutinului. Funar explica la sfarsitul anului trecut, cand a propus aceasta lege, ca el considera ca turismul electoral va fi evitat daca, la intrarea in sectiile de votare, cetatenilor li se va aplica pe degetul mic de la mana dreapta o substanta speciala, care nu poate fi inlaturata decat dupa 24 de ore.

Un alt proiect de lege, initiat de reprezentantul PRM, consta in recompensarea persoanelor apartinand minoritatilor care doresc sa plece din Romania in tara de origine, cu 1.000 euro "pentru ca nu recunosc Marea Unire de la 1 Decembrie 1918". Acesta isi dorea ca prima sa fie valabila doar daca este vorba de o plecare definitiva, iar cheltuielile de transport sa fie suportate de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.