“Nu s-a stabilit vreun scor pentru toamna. In mod evident, vom stabili momentul in care vom face evaluarea in baza cercetarilor sociologice pe care, de altfel, le-am pus la dispozitia colegilor mei. Vom face o evaluare si vom stabili obiectivul. In opinia mea, obiectivul nostru in Bucuresti trebuie sa fie de minim 20%”, a spus Orban.El a subliniat ca premierul Tariceanu l-a cooptat in structura de conducere interimara a PNL Bucuresti, dupa ce duminica liderul PNL anuntase ca ii va avea ca vicepresedinti in aceasta structura doar pe Eugen Nicolaescu si Marian Petrache

.”Mi-am exprimat disponibilitatea de a participa alaturi de premierul Tariceanu inca de la reuniunea Biroului Politic Central, de dinaintea Delegatiei Permanente, si chiar daca la conferinta de presa premierul Tariceanu nu a prezentat echipa completa, astazi a prezentat in fata BPC echipa completa, in care, in mod evident, a considerat necesar sa aiba alaturi de domnia sa pe Adrian Chiliman, care este primarul PNL al sectorului 1, si pe mine, care am coordonat organizatiile liberale din Bucuresti”, a aratat Orban. El a mai subliniat ca ii va sprijini pe ceilalti colegi in activitatea de consolidare a PNL Bucuresti, afirmand ca astfel liberalii au dovedit ca, desi pot avea opinii diferite, pot ajunge la solutii comune. “In PNL, chiar daca uneori sunt diferente de opinii, de viziuni, pana la urma am demonstrat ca avem capacitatea sa gasim o solutie comuna, chiar daca au existat doua parti aflate aparent in conflict, astfel incat resursele pe care le avem sa le punem la treaba pentru a face performanta”, a declarat Ludovic Orban.

Biroul Politic Central al Partidului National Liberal (PNL) a decis, miercuri, ca in Consiliul de coordonare al organizatiei din Bucuresti sa fie numiti ca vicepresedinti Ludovic Orban, Eugen Nicolaescu, Marian Petrache si Andrei Chiliman.