Vasile Blaga a declarat azi pentru NewsIn ca nu va reveni asupra demisie sale din functia de presedinte a organizatiei de Bucuresti a PD-L, urmand a se dedica in continuare de pe pozitia de secretar general al partidului de pregatirea alegerilor parlamentare.

"Nu voi reveni asupra deciziei. Este o demisie de onoare. Am promis in campania electorala ca demisionez daca nu-mi indeplinesc obiectul si m-am tinut de cuvant", a declarat Vasile Blaga. Liderul democrat-liberal a precizat ca depunerea oficiala a demisiei sale luni, la cabinetul presedintelui PD-L Emil Boc, a urmat unei discutii pe care a avut-o cu acesta, dar si cu prim-vicepresedintele Adriean Videanu si vicepresedintele Liviu Negoita, la sfarsitul saptamanii trecute, vineri, ocazie cu care colegii de partid i-au cerut sa nu-si depuna mandatul.

Vasile Blaga a adaugat ca propunerea sa in ceea ce priveste succesorul la sefia PD-L Bucuresti este vicepresedintele Liviu Negoita. "Sper sa-l conving. Este cel mai potrivit", a adaugat liderul PD-L, precizand ca el se va ocupa de pregatirea alegerilor parlamentare din pozitia de secretar general al democrat-liberalilor.

Presedintele PD-L Emil Boc a anuntat, ieri seara, la Antena 3, ca Vasile Blaga si-a depus demisia din functia de presedinte al organizatiei PD-L Bucuresti. "Mi-a lasat-o la birou in aceasta dimineata", a declarat Emil Boc, la o emisiune a postului Antena 3. Desi rezultatul de la Bucuresti este peste media partidului, Blaga a ales sa duca pana la capat gestul pe care l-a promis, a adaugat democrat-liberalul.

Luni dimineata insa, dupa sedinta Biroul Permanent National al PD-L , Emil Boc a afirmat ca nu considera ca este cazul unei demisii la conducerea filialei, adica a candidatului la Primarie, Vasile Blaga. "Nu este cazul unei demisii la Bucuresti, avand in vedere performanta politica pe care a obtinut-o organizatia Bucuresti la Consiliul General, fiind partidul care a castigat alegerile in Bucuresti. Nu am demisia domnului Blaga pentru ca nu i-am cerut-o", a spus Boc.

Demisia lui Blaga va fi discutata zilele urmatoare, insa pana atunci Blaga va asigura conducerea interimara a organizatiei de Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.