Iliescu a fost smuls din PSD de Congres, in ciuda tentaculelor sale bolsevice, viguroase, adanc infipte in partidul pe care visa sa-l conduca. Interventia-surpriza a "prostanacului" Geoana i-a tulburat visurile de marire "Bunicutei", care s-a vazut nevoita sa iasa pe usa din dos, infranta in lupta cu un adversar de care nu s-a temut si caruia nu s-a sfiit sa-i arunce cate un bobarnac jignitor de cate ori a avut ocazia. La loviturile lui Iliescu, Geoana a replicat diplomatic si, in final, l-a pus la pamant pe "parintele PSD". Lui Geoana ii revine acum sarcina de a tine strans fraiele partidului si de a-si convinge votantii ca traseul sau in pozitia actuala nu va fi marcat de esecuri, asa cum s-a intamplat pana acum.

Garda de conducere a PSD, stabilita de Congres, se prezinta intr-o formula noua, dar cu aceleasi figuri reprezentative. Oamenii vechi au fost pastrati, dar le-au fost incredintate functii noi.

PSD a reusit la Congres sa faca primul pas spre schimbare, ramanand sa faca dovada in timp ca si-a schimbat si naravul. Reuniunea-maraton, desfasurata, joi, la Sala Palatului, a adus o mare surpriza, cu efect de artificiu menit sa lumineze sfera pesedista, intunecata de esecurile suferite si zbatandu-se de mult in chingile vechiului regim. Ion Iliescu a fost inlaturat de la conducerea partidului, pierzand in fata unui adversar de care nu s-a temut si a carui forta a minimalizat-o de cate ori a avut ocazia. Numai ca, atunci cand se astepta mai putin, Mircea Geoana a revenit cu forte nesteptate si l-a doborat pe batranul Iliescu, care a iesit tarandu-se pe usa din dos.

Geoana a ramas acum sa conduca PSD, straduindu-se sa nu puna ca accesorii la hainele cele noi ale partidului esecurile care i-au marcat lui cariera politica.

Marsaluind cu aceeasi oameni din vechea garnitura de partid, PSD promite ca va reveni cu o fata moderna, in conformitate cu tendintele actuale.

In urma unei batalii care i-a tinut cu inima la gura pe reprezentantii PSD, Ion Iliescu a pierdut in fata lui Mircea Geoana, care a devenit presedintele partidului.

In urma unei campanii electorale incepute inca din timpul alegerilor de anul trecut, terminata, joi, pe holurile Salii Palatului si care a culminat cu discursul bine gandit si structurat in stil american, Geoana si-a castigat votul de incredere al adunarii pesediste. Majoritatea voturilor au fost, de fapt, impotriva lui Iliescu, delegatii exprimandu-si, in acest mod, protestul vizavi de potcoava pecerista, care ar fi fost mentinuta de Iliescu si care ar fi transformat orice efort de modernizare intr-o frectie la piciorul de lemn al partidului, anchilozat de schijele comuniste.

Iliescu: "Asta-i viata!"

La finalul reuniunii, dupa anuntarea rezultatelor, batranul bolsevic a plecat, resemnat in fata esecului neasteptat, picat in toiul celor mai profunde visuri de marire. "Poate ca era mai bine sa nu fi participat la aceasta competitie", a spus Iliescu cu regret. "Oamenii au simtit nevoia unei forte tinere si e foarte bine. Asta-i viata!", a continuat fostul lider suprem. "Imi voi desfasura activitatea in PSD de acum incolo ca simplu membru si consultant. Functii executive - nu are nici un rost!", a incercat Iliescu sa-si ridice capul. Fata de Geoana, invinsul si-a pastrat insa acelasi calificativ "prostanac", chiar daca acum l-a plasat, subtil, pe fondul neincrederii pe care si-a exprimat-o vizavi de competentele acestuia de conducere. In conferinta de presa de a doua zi, Geoana i-a dat o replica, insa, in felul lui: "Cred ca Iliescu va intelege ca avem o formula completa fara el."

Nastase s-a grabit sa-l consoleze pe Iliescu

"Ne-am luat ramas-bun, dar vom ramane in continuare in legatura foarte stransa, pentru ca are inca foarte multe de oferit partidului. Sunt convins ca dupa ce vor trece aceste zile, care nu sunt usoare pentru el, vom reusi sa gasim o solutie institutionala prin care sa-l putem folosi, prin prisma experientei si a capacitatii sale de munca", a mai spus Nastase dupa rezultatul votului, consolandu-l pe Iliescu.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.