Politica 31 Mai 2008 01:05
In Romania se incheie vineri campania electorala, deci este ultima sansa pentru partide sa mai organizeze marsuri electorale si sa mai imparta materiale de promovare.

De vineri dimineata, deja candidatii nu mai pot aparea in emisiuni de radio si televiziune, pentru ca in audiovizual campania s-a incheiat.

Cum a fost insa campania pentru locale? Asociatia Pro Democratia a urmarit mai ales cati bani au dat partidele parlamentare.

Pro Democratia a luat doar urma banilor cheltuiti de partide pentru publicitatea stradala si cea din presa scrisa.

Partea nevazuta a cheltuielor - spune seful Pro Democratia Cristian Parvulescu - ar trebui investigata de Autoritatea Electorala.

Prima concluzie a organizatiei neguvernamentale este ca s-au cheltuit mai putini bani si, fata de alegerile din 2004, nici un candidat nu a depasit pragul legal: cinci milioane de lei noi pentru candidatii la Primaria Capitalei, un milion 250 pentru alte primarii si cu cinci sute de mii mai mult pentru candidatii la presedintia consiliilor judetene.

“Estimam ca va fi o prezenta redusa la vot, care ar putea fi o consecinta a unei campanii electorale reduse".

"Interesul partidelor este de a aduce cat mai putini alegatori la vot, pentru a mentine actuala structura a puterii locale”, spune Cristian Parvulescu.

Paradoxal, spune presedintele Pro Democratia, desi pareau extrem de interesate de presedintiile consiliilor judetene, partidele nu au cheltuit peste doua sute cincizeci de mii de lei noi pentru a-si promova candidatii in aceste posturi.

Cele mai mari cheltuieli s-au facut, cum era poate de asteptat, pentru sustinerea candidatilor la Primaria Capitalei: peste un milion de lei noi.

Pe primul loc la cheltuieli s-a situat PDL, urmat de un candidat independent si abia pe locul trei de PNL.
In fine, spre deosebire de alti ani, nu s-au constatat incalcari flagrante ale legii: doar cateva afise lipite unde nu trebuie sau fara numele firmei de publicitate care le-a conceput, spune directorul din cadrul Pro Democratia Ana Maria Mosneagu.

“O parte din materiale sunt inscriptionate, dar regula generala este ca materialele mici care se dau cetatenilor au precizat pe ele firma care le-a realizat, si unele dintre ele chiar si tirajul - desi nu mai este solicitat de lege”, spune Ana Maria Mosneagu.

Seful Pro Democratia, Cristian Parvulescu, spune insa ca legea finantarii partidelor ar trebui revizuita din nou, chiar la nivel european.

Aceasta pentru ca unele cheltuieli cu scopuri electorale nu sunt taxate ca atare.

Cel mai simplu exemplu: televiziunile si posturile de radio locale create din banii partidelor in scopuri electorale nu sunt luate in calcul, desi acestea au jucat si joaca un rol important nu doar in Romania, dar si in Italia, unde actualul premier Silvio Berlusconi a castigat recentele alegeri datorita presei conduse de el.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.