Pusi in dificultate de imunitatea lui Traian Basescu, judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) vor decide peste o saptamina soarta procesului „Flota“.

La termenul de ieri al procesului, instanta de judecata a pus in discutie posibilitatea suspendarii procesului "Flota", avind in vedere ca unul dintre cei 80 de inculpati, Traian Basescu, a fost ales intre timp in functia de presedinte al Romaniei si beneficiaza de imunitate. Judecatorii Inaltei Curti s-au autosesizat inca de luna trecuta si au solicitat tuturor partilor din dosar sa-si exprime parerea in legatura cu aceasta situatie, care reprezinta o premiera pentru sistemul juridic romanesc.

Aproape toti avocatii celor 80 de inculpati, trimisi in judecata de PNA in dosarul "Flota", au admis exceptia ridicata din oficiu de instanta in legatura cu imunitatea presedintelui si au sustinut ca in acest caz, intregul proces ar trebui stopat. Dan Apostol, avocatul lui Basescu, a preferat sa se abtina si a afirmat ca va fi de acord cu decizia judecatorilor, oricare va fi aceasta.

Procurorii vor disjungerea faptelor

In schimb, procurorul de sedinta a cerut ca, data fiind imunitatea prezidentiala faptele lui Traian Basescu, sa fie separate de restul dosarului "Flota" si judecate atunci cind acesta nu va mai fi presedinte, iar procesul sa mearga mai departe pentru ceilalti 79 de inculpati. Avocatii acestora s-au opus, argumentind ca si din rechizitoriul procurorilor PNA reiese ca toate faptele din dosar sint interconectate si nu pot fi judecate distinct unele fata de altele.

Presedintele acuza falsuri in dosar

Traian Basescu s-a prezentat la proces in jurul orei 11.00. "Este curios faptul ca in acest dosar nu se spune nici o vorba despre ce s-a intimplat la Petromin in anii 1992-1996, desi cercetarea vizeaza o perioada mare de timp, din 1991 pina astazi. In acest dosar exista acte falsificate chiar de procurori, iar expertiza pe care s-au construit toate acuzatiile a fost facuta de un electrician de bord, aflat la prima sa expertiza. Probabil ca i s-a dictat ce sa scrie. Daca judecatorii vor hotari sa mearga mai departe cu procesul vom afla ce se intelege exact prin expresia "stat ticalosit", a declarat Traian Basescu la sfirsitul sedintei de judecata. Instanta se va pronunta pe data de 27 martie.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.