Conducerea PRM nu vrea nici in ruptul capului sa dezvaluie deocamdata cu cine va incheia o alianta postelectorala. Pana acum declaratiile oficiale ale liderilor PRM sunt rezervate, acestia sustinand in cor ca pentru moment nu s-a stabilit care va fi formatiunea politica cu care vor colabora. "Este prematur sa ne pronuntam acum. Mai intai asteptam rezultatele finale ale alegerilor si mai apoi, in functie de ofertele pe care le vom avea, Biroul Permanent va face o alegere", ne-a declarat vicepresedintele PRM Augustin Bolcas. Or, este greu de crezut ca decizia sta in Biroul Permanent cand se stie ca cel care taie si spanzura in partid este Corneliu Vadim Tudor.
Pe de alta parte, Bolcas ne spus ca partidul din care face parte asteapta oferte atat de la Alianta D.A., cat si de la Uniunea PSD+PUR. "Noi suntem deschisi oricarui fel de colaborare. Nu degeaba se spune ca politica este arta compromisului. Dar nu vrem sa fim terfeliti si din acest punct de vedere vom avea negocieri serioase si dure cu cei interesati de voturile noastre", a mai spus Bolcas, fara se precizeze punctual daca si cate posturi vor solicita in noul guvern. Totodata, acesta a infirmat faptul ca ar fi fost contactati de vreo formatiune politica imediat dupa inchiderea urnelor.
Daca ar fi sa luam in calcul declaratiile liderilor PSD si ai Aliantei D.A., cel mai probabil, PRM se va indrepta catre PSD. In timp ce Traian Basescu a respins categoric o alianta cu partidul lui Vadim, precizand ca mai bine ramane in opozitie, pesedistii au scaldat-o, neexcluzand o astfel de alianta. De altfel, inainte de inceperea campaniei electorale, presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, i-a facut o vizita la domiciliu lui Vadim pentru a parafa o colaborare. La cateva zile dupa vizita, Cozmanca declara ca una dintre ipotezele de lucru ale partidului "este o intelegere punctuala cu PRM". Nici Adrian Nastase nu a respins alianta cu PRM, facand doar precizarea ca "nu ar fi privita cu ochi buni de Uniunea Europeana". Una peste alta, potrivit informatiilor existente, toate drumurile PRM duc inspre PSD, desi peremistii nu recunosc inca public acest lucru.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.